Nu știm dacă Serbia ori Kosovo își vor deschide vreodată ambasade la Ierusalim. Ce știm este că Israelul este acum mai slab din punct de vedere diplomatic decât înainte ca acordul să fie semnat.
Kosovo și Serbia au o istorie însângerată și tulbure. În contextul în care ele încearcă să reducă tensiunile și să creeze noi înțelegeri economice între ele, Israelul a fost târât în mod bizar în această delicată relație balcanică, este scris pe jpost.com
De la declarația sa unilaterală de independență din 2008, Kosovo, care are o majoritate etnică albaneză, a fost recunoscut de SUA și de o majoritate a statelor UE, dar nu și de către ONU. Rusia și China ar bloca prin veto orice astfel de recunoaștere de către Consiliul de Securitate. Kosovo nu a fost prin urmare admis în ONU în calitate de membru cu drepturi depline, în ciuda faptului că peste 100 de state i-au recunoscut independența.
Chiar și în cadrul UE, unele state s-au abținut să recunoască Kosovo, pentru simplul motiv că ele însele au mișcări separatiste care s-ar putea simți încurajate să-și proclame unilateral independența, urmând precedentul Kosovo.
Printre aceste state se numără Spania, care se luptă cu mișcarea de independență din Catalonia, Cipru, care are în nord o entitate turcă separatistă recunoscută doar de Turcia. Slovacia și România au și ele propriile minorități care pot fi încurajate de precedentul Kosovo, ceea ce le determină să nu-i acorde recunoașterea.
Istoric vorbind, albanezii și evreii s-au bucurat de relații pozitive, inclusiv asistența albaneză acordată evreilor care fugeau de mașinăria nazistă a morții în cursul celui de al doilea război mondial.
În 1999, în cursul războiului din Kosovo, Israelul a trimis ajutoare semnificative refugiaților care fugeau de teatrul de război. Am montat spitale de campanie în statele balcanice vecine și i-am primit în Israel pe unii dintre refugiații din Kosovo.
De când a devenit independent, Kosovo a aplicat o presiune destul de mare pe Israel pentru a-l recunoaște formal, datorită semnificației pe care el o atașează statutului internațional al Israelului.
Israelul a informat încă de la bun început Kosovo că, deși nu are nimic împotriva poporului lui, trebuie să țină seama și de propriile sale interese. Recunoașterea israeliană a Kosovo ar avea un impact asupra conflictului israeliano-palestinian.
Kosovo și-a proclamat independența nu printr-un acord negociat cu Serbia; ci unilateral. Această realitate îi este mult prea familiară Israelului, ținând cont că și palestinienii vor să obțină recunoașterea comunității internaționale în mod unilateral, ocolind discuțiile directe cu Israelul și orice acord negociat.
Opțiunile Israelului în privința recunoașterii Kosovo au fost prin urmare bazate pe materializarea uneia dintre următoarele două evoluții: fie Kosovo și Serbia ajung la un acord, fie Israelul și palestinienii ajung la unul. A recunoaște Kosovo înainte ca unul dintre aceste două lucruri să se întâmple ar putea servi la sprijinirea și afirmarea unei inițiative palestiniene de a cere ONU recunoașterea unui stat palestinian proclamat unilateral în Cisiordania, cu capitala la Ierusalim.
Mai mult, palestinienii ar fi reticenți să revină la masa negocierilor, considerând că de la ONU și comunitatea internațională pot obține mai mult.
Odată explicate conducerii din Kosovo, aceste preocupări au fost primite cu o oarecare înțelegere. Dar încercările de a schimba poziția Israelului au continuat.
Cea mai puternică pârghie pe care Kosovo o are la îndemână
Cea mai puternică pârghie pe care Kosovo o are la îndemână pentru a modifica politica Israelului este SUA, dar până și ea a fost insuficientă pentru a determina Israelul să-și schimbe principiul diplomatic.
Toată situația s-a schimbat brusc pe 4 septembrie 2020, când SUA au mediat înțelegeri economice între Serbia și Kosovo, semnate la Washington de președintele american Donald Trump, Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, și Avdullah Hoti, premierul din Kosovo. Aceste acorduri urmăresc să reglementeze interacțiunea dintre numeroasa minoritate sârbă din nordul Kosovo și Serbia. Acordurile acoperă gestionarea intereselor și activelor, precum și circulația bunurilor și persoanelor între Belgrad și Pristina.
În mod ciudat, și într-o manieră nelalocul ei, una dintre clauzele acestui acord economic dintre cei doi rivali balcanici stipulează că Israelul recunoaște Kosovo, iar atât Kosovo cât și Serbia își vor înființa ambasade în capitala Israelului, Ierusalim [orașul nu e recunoscut drept capitală de ONU și legislația internațională – n.trad.].
Această răsturnare de situație diplomatică ar trebui privită cu o profundă suspiciune, din mai multe motive.
În ce-o privește, Serbia interpretează recunoașterea Kosovo de către Israel drept o lovitură diplomatică semnificativă. În consecință, e mai puțin decât probabil ca ea să răsplătească un asemenea gest mutându-și ambasada la Ierusalim. De fapt, în ultimele zile Serbia a dat clar de înțeles că nu își va muta ambasada dacă Israelul va recunoaște Kosovo. Șansele ca la Ierusalim să existe o ambasadă a Serbiei în 2021, așa cum cere acordul, par în cel mai bun caz reduse.
În privința Kosovo, Israelul abandonează un vechi principiu al politicii sale externe în schimbul unei vagi promisiuni că va exista o ambasadă a Kosovo la Ierusalim.
Un comunicat al UE a întărit și mai mult acest scepticism. Ea a avertizat deopotrivă Serbia și Kosovo că mutarea ambasadelor lor la Ierusalim [în cazul Kosovo ar fi vorba de înființare, fiindcă nu are încă ambasadă în Israel – n.trad.] ar submina poziția colectivă a Uniunii în privința conflictului israeliano-palestinian, iar acest fapt va submina la rândul său perspectivele ambelor țări de a fi acceptate în UE – un obiectiv crucial atât pentru Belgrad cât și pentru Pristina.
Prin urmare, Israelul pare să fi fost târât într-un conflict balcanic împotriva intereselor sale și, indiferent cum se va încheia această stranie situație, Israelul nu va avea de beneficiat de pe urma ei.
Israelul trebuie acum să acționeze rapid pentru a se asigura că relațiile sale cu Serbia, care până acum au fost excelente, nu sunt afectate de consecințele acestui proces.
În definitiv, trebuie să ne întrebăm de ce a fost dispus Israelul să-și abandoneze un principiu politic esențial într-o manieră atât de improprie și stângace.
Explicația probabilă este aceea că premierul israelian Benjamin Netanyahu îi întoarce lui Donald Trump un favor politic.
Așa cum președintele american a făcut multiple gesturi de sprijin pentru Netanyahu în ajunul alegerilor succesive din Israel, inclusiv mutarea ambasadei americane la Ierusalim și recunoașterea suveranității israeliene asupra Înălțimilor Golan, tot așa și Netanyahu a acceptat să ajute campania electorală a lui Trump.
Trump a trâmbițat un „succes” în politica externă și și-a satisfăcut baza electorală prin anunțarea acestui acord.
Cât despre posibilitatea ca Serbia și Kosovo să-și mute ambasadele la Ierusalim – rămâne de văzut, în cel mai bun caz.
Pe de altă parte, e foarte posibil ca un interes esențial al politicii israeliene să fi fost sacrificat.