Israelul este pe punctul de a altera definiția frontierelor sale, așa cum au fost ele recunoscute de comunitatea internațională în 1948. Însă sprintul către anexare nu ar fi doar o violare crasă a dreptului internațional. Anexarea unilaterală va îngloda Israelul într-o confruntare diplomatică cu cea mai mare parte a lumii, și cu UE în special; ar putea submina relațiile Israelului cu administrația americană dacă Donald Trump nu va fi reales; ar perpetua conflictul israeliano-palestinian; ar periclita tratatul de pace cu Iordania; și, mai presus de toate, ar închide ușa oricărei șanse de bune relații cu statele arabe vecine.

Spre deosebire de cazurile anexării Înălțimilor Golan și Ierusalimului de Est, Cisiordania este căminul a trei milioane de palestinieni care au ajuns să se obișnuiască să conviețuiască cu ocupația, atât timp cât încă mai există o rază de speranță pentru constituirea unui stat palestinian în care ei ar putea să trăiască în calitate de cetățeni cu drepturi depline pe propriul lor pământ.

Pe baza acestei speranțe, palestinienii mențin o strânsă cooperare de securitate și civilă care îi este foarte utilă Israelului, deși ea a început deja să fie destabilizată de o situație care amenință și supraviețuirea Autorității Palestiniene (PA). Fără PA, chiar și dacă nu va erupe o intifada masivă, anexarea unor părți din Cisiordania ar putea face Israelul responsabil încă o dată cu administrarea treburilor palestiniene de zi cu zi, și nu numai în teritoriul anexat, având în vedere toate ramificațiile militare și economice presupuse de acest lucru.

În ciuda diverselor sale deficiențe, planul de pace al lui Trump admite necesitatea ajungerii la o înțelegere diplomatică negociată între Israel și palestinieni. Acest plan a fost până acum respins de conducerea palestiniană, care îl consideră a fi ultimul cui bătut în coșciugul independenței palestiniene. Dar ar fi fost de așteptat ca președintele Trump măcar să-i pună în vedere clar Israelului că un asemenea pas unilateral este contrar însăși esenței planului său, la care s-a muncit ani de zile.

Guvernul Netanyahu intenționează să anexeze viitorul cetățenilor israelieni și să-i țină ostatici ai unei idei mesianice, nebunești și periculoase care va garanta și mai multă violență generații la rând. Parteneriatul lui Benny Gantz cu guvernul Netanyahu ar fi trebuit teoretic să țină în frâu neînfrânata agendă a adepților colonizării, cea care dictează măsura anexării. Acum este momentul potrivit ca el și colegii săi să traseze o linie roșie, să-și asume public o atitudine nestrămutată și să proclame sus și tare că anexarea nu poate coexista cu acordurile de pace și cu dorința de a se avansa în direcția unei soluții pașnice.