NATO va recunoaşte o reprezentare oficială a Israelului şi va acorda acestei ţări un birou permanent la sediul din Bruxelles al organizaţiei, a anunţat miercuri Ministerul de Externe israelian, potrivit DPA.
''NATO a notificat Israelul că acesta poate deschide un oficiu la cartierul general al organizaţiei şi poate finaliza procesul de prezentare a scrisorilor de acreditare a reprezentantului său la NATO'', se arată într-o declaraţie a diplomaţiei israeliene.
Potrivit acesteia, anunţul intervine după un ''efort diplomatic îndelungat'' din partea Israelului.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care deţine şi portofoliul Afacerilor Externe, a salutat decizia Alianţei Nord-Atlantice şi a calificat-o drept ''un pas important care contribuie la securitatea Israelului''.
Ambasadorul israelian la Uniunea Europeană, David Walzer, îndeplineşte şi rolul de reprezentant la NATO, dar până acum misiunea israeliană nu fusese recunoscută oficial.
În trecut, mai multe state membre ale NATO s-au opus unei cooperări mai strânse cu Israelul, susţinând că astfel ar fi afectate relaţiile cu ţările musulmane.
Circa 40 de state au în prezent statut de ţară parteneră a NATO.
Tratatul Atlanticului de Nord, semnat pe 4 aprilie 1949 la Washington, obligă organizaţia să apere militar statele membre, dar nu şi pe cele partenere, care însă contribuie constant la operaţiunile NATO.
Israelul a cooperat cu NATO într-o serie de domenii şi este partener în cadrul Dialogului Mediteranean, o iniţiativă lansată în 1994 de Alianţa Nord-Atlantică, pe de o parte, şi Algeria, Mauritania, Maroc, Tunisia, Egipt şi Israel, pe de altă parte. AGERPRES