Programul de spionaj Pegasus ar fi trebuit să ajungă în posesia Ucrainei, însă Israelul a decis să oprească vânzarea acestui program de frică să nu stârnească furia Federației Ruse, se arată într-o nouă investigație a presei internaționale.
Israelul se teme de furia Federației Ruse! A refuzat să vândă programul de spionaj Pegasus
Jurnaliștii de la The Guardian și Washington Post au efectuat o investigație comună, în cadrul căreia s-a descoperit că Israelul a oprit vânzarea programului de spionaj Pegasus. Astfel, s-a arătat că Israelul a luat de multe ori decizii careu au compromis capacitatea ofensivă a Ucrainei.
În urmă cu o lună, atunci când Rusia a decis să invadeze Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a criticat poziția Israelului. De asemenea, el a mai spus, în cadrul unui discurs adresat membrilor parlamentului israelian, că ar trebui să explice motivul pentru care țara nu a oferit arme Ucrainei și motivul pentru care nu a impus sancțiuni împotriva Federației Ruse.
Cu toate astea, cel mai apropiat aliat al Israelului, Statele Unite ale Americii, au sprijinit sporirea capacității de supraveghere și forță militară a Ucrainei.
Ce poți face cu Pegasus
Surse din acest domeniu au declarat, încă din 2019, că oficialii ucraineni au făcut un lobby în Israel pentru a încerca să îi convingă să le ofere licența pentru acest program, dar lucrurile nu au mers așa cum a sperat Ucraina. Grupul NSO, reglementat de Ministerul israelian al Apărării, nu a dorit să vândă această tehnologie.
Programul Pegasus poate fi folosit pentru a pătrunde în sistemul de operare al telefoanelor mobile. Dacă acest lucru a fost efectuat cu succes, atunci pot fi interceptate conversațiile telefonice, se pot citi mesajele și se pot fura și pozele care sunt pe device.
Au existat în presă mai multe articole care spuneau că acest program a fost folosit de către clienții guvernamentali ai NSO pentru a urmări jurnaliști din întreaga lume, dar și persoane care lucrează în domeniul apărării drepturilor omului.
În plus, acest program a stârnit mai multe controverse după ce a fost folosit împotriva mai multor oficiali guvernamentali importanți și diplomați din Franța și Spania. Ba mai mult, programul Pegasus a fost folosit și în cazuri de spionaj domestic și internațional.
Israelul se teme de o posibilă furie a Rusiei
În timp ce un important oficial din serviciile de informații ale Ucrainei spune că nu înțelege de ce țării i s-a refuzat vânzarea acestui program, Israelul spune că nu își dorește să agite spiritele cu Rusia și să strice relația dintre serviciile de informații ale celor două țări.
Concret, Israelul consideră că ca va vinde acest program Ucrainei, atunci Rusia ar percepe mișcarea ca o agresiune la adresa serviciilor secrete rusești. De asemenea, Estonia nu are nici ea acordul pentru a folosi programul Pegasus.
Pe de altă parte, Israelul a refuzat să vândă Ucrainei, anul trecut, și sistemul său de apărare aeriană Iron Dome.