Autoritățile din Israel au luat decizia de a impune noi restricții după ce cazurile de COVID-19 au înregistrat o creștere în ultima vreme din cauza variantei Delta.
Israelul va impune noi restricții anti-COVID! Autoritățile sunt alarmate din cauza variantei Delta
Autoritățile din Israel au luat decizia de a extinde obligaţia paşaportului sanitar în locuri publice închise, în care se adună peste 100 de persoane, din cauza creșterii numărului de contaminări.
Mai mult, din cauza variantei Delta, masca de protecție va fi obligatorie în locurile exterioare în care se adună peste 100 de persoane, conform afp.com
Carantină obligatorie pentru aceste persoane
Totodată, carantina va fi obligatorie în cazul persoanelor care revin din majoritatea ţărilor, chiar dacă sunt vaccinate, potrivit sursei menționate. Această perioadă de carantină a fost redusă, la mijlocul lui iulie, la şapte zile, de la zece cât era anterior, cu condiţia prezentării unui test negativ de COVID-19.
Aceste noi restricţii urmează să intre în vigoare în ziua de 8 august, conform informațiilor transmise într-un comunicat oficial, în urma unei reuniuni a Cabinetului pe tema gestionării pandemiei.
Lupta cu pandemia din Israel
Israelul a fost una dintre primele țări care a lansat, la jumătatea lui decembrie, o vastă campanie de vaccinare, în baza unui acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer, care i-a furnizat rapid milioane de doze de vaccin, în schimbul datelor despre efectele vaccinului dezvoltat împreună cu compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech.
Această campanie a permis vaccinarea completă a peste 55% din populaţie şi a 85% dintre adulţi, ceea ce a favorizat redeschiderea cafenelelor, barurilor, magazinelor şi o reducere a numărului de cazuri la mai puţin de 100 pe zi, de la 10.000 de cazuri pe zi în toiul epidemiei.
În ultima vreme, numărul de cazuri a crescut din cauza variantei Delta, determinând autorităţile să impună anumite măsuri, precum purtarea măştii de protecţie în locuri publice închise.
Sursa foto: Dreamstime