Au fost patroni de intreprinderi care bateau propriile monede, incercand sa profite de pe urma acestui proces. Banii nu aveau circulatie legala. Puteau fi folositi, insa, in magazinele deschise de patronii lor. Cu un circuit inchis al banilor pe care ii fabricau pentru a-si remunera salariatii, angajatorii aveau o parte din productie asigurata si isi puteau permite, in plus, sa practice preturi peste media cu care-si desfaceau produsele pe piata.
Prima incercare de a introduce in circulatie o moneda nationala a avut-o Al. I. Cuza, prin elaborarea unui proiect de lege, in anul 1860. Proiectul, inspirat dupa modelul francez, a esuat. Istoricii pun acest esec pe seama opozitiei imperiului otoman si a lipsei mijloacelor financiare pentru a sustine baterea de moneda. Atunci au existat dispute pe marginea denumirii primelor monede nationale: romani, romanati. Asa au aparut si legendele care explica, intr-un fel, si esecul lui Cuza de a introduce in circulatie o unitate monetara nationala. „Cum ar fi sunat sa mergi in targ si sa intrebi: cu cati romani pot sa cumpar un magar?” Cam asa suna legenda.
in 1867 apar, insa, primele monede subdivizionare, de unu, doi, cinci si zece bani, din arama. A fost aleasa aceasta varianta pentru a ocoli pretentiile turcilor ca orice moneda, cu exceptia celor marunte, sa fie emise sub semnul Imperiului Otoman.
Primul leu a fost din argint
Opt ani mai tarziu, in 1868, intra in vigoare „Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedei nationale”. Carol I ia decizia de a bate prima moneda nationala. Era din aur de 22 de karate, avea 6,45 grame si o valoare nominala de 20 de lei. Aceasta a fost o emisiune de proba monetara. Istoricii spun ca au fost batute 200 de monede, insa n-au intrat in circulatie, ca urmare a protestelor Austro-Ungariei si Turciei. Primele monede pe care apare denumirea leu au fost batute in 1870: moneda de 20 de lei din aur si de un leu din argint.
De-a lungul istoriei, leul a avut ani de glorie. in perioada antebelica era cotat la bursele internationale, fiind printre cele mai puternice monede de pe continent. A avut, insa, si multi ani de declin, incepand cu perioada interbelica si continuand, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial. Comunistii au reusit sa stabilizeze artificial moneda nationala. Dupa deschiderea pietei, in 1990, leul si-a reinceput declinul fata de valutele internationale importante.     

Mai intai, banii au fost importati

Primele semne monetare care au aparut pe teritoriul tarii noastre dateaza de peste 2.500 de ani. Erau bani din metal, din bronz si argint, adusi indeosebi de negustori. Cea mai veche emisiune monetara de pe teritoriul tarii este cunoscuta sub numele de drahma de la Istros (circa 480 a.Chr), care alaturi de emisiunile drahmei de argint de Callatis (sec. IV a.Chr) si Tomis (sec. III a.Chr) sau monedele de bronz (sec. VI a.Chr) au circulat local, fiind copiate de triburile geto-dacice.
in secolul al II-lea a.Chr a patruns in Dacia denarul republican roman. Dupa cucerirea Daciei, denarul imperial monetar a devenit moneda oficiala, care a continuat sa se mentina in circulatie si dupa retragerea administratiei romane. Pe masura dezvoltarii comertului, pe teritoriul tarii noastre si-au facut aparitia numeroase monede. La aproape 200, indica istoricii, numarul monedelor care ar fi circulat in tara noastra.
Dupa infiintarea statelor romanesti, domnitorii si-au rezervat dreptul de a bate moneda. Primele monede ale Tarii Romanesti dateaza din timpul lui Vladislav I – ducatii din argint. in Moldova, s-au batut monede purtand insemnele heraldice ale lui Petru Musat (1378-1391), acestea fiind o imitatie a grosilor din Galitia. Sub domnia lui Alexandru Lapusneanu s-au batut dinari, asemanatori celor unguresti.
Transilvania a emis moneda sub suveranitatea otomana, intre anii 1551-1690, apoi sub suveranitatea austriaca, intre
1690-1780. Cu timpul, domnitorii romani au pierdut dreptul de a bate moneda.

De la leu la „leul greu”

in ultimii 12 ani, leul a fost intr-o continua depreciere fata de bancnota americana, de referinta in toata aceasta perioada. Preturile au explodat, Romania fiind amenintata, nu de putine ori, cu hiperinflatia. Se vorbeste, iarasi, de o noua reforma, cu accente mult mai pronuntate dupa vizita in Romania a guvernatorului bancii centrale a Poloniei, Leszek Balcerowicz. Polonia a trecut prin aceasta experienta in anul 1995, cand un dolar valora 24.000-25.000 de zloti.
in Romania, nu s-a luat inca o decizie pentru demararea acestui proces, pe care bancherii din banca centrala il denumesc „denominarea leului”. Oficiali ai Bancii Nationale a Romaniei spun ca cel mai probabil denominarea se poate face la sfarsitul anului 2003. Procesul va consta, probabil, in taierea a patru zerouri din coada valorii nominale a biletelor aflate in circulatie.
O hotarare in acest sens nu a fost inca luata, fiind asteptata mai intai decizia politica.
Reprezentantii bancilor comerciale incearca sa grabeasca acest proces, invocand motive de ordin tehnic, dar oficialii BNR inca ezita sa se situeze pe o pozitie transanta. Autoritatile bancii centrale par nehotarate, motivand tergiversarea prin faptul ca Romania aspira la intrarea in structurile europene, in anul 2007. Acest pas ar echivala cu adoptarea monedei unice si, in acest context, spun oficiali ai BNR, nu s-ar mai justifica cheltuielile pe care le implica introducerea „leului greu”.
Daca se va renunta la procesul denominarii monedei nationale, bancherii din BNR apreciaza ca valoarea nominala a celei mai mari bancnote romanesti va ajunge la un milion de lei, in conditiile in care intrarea Romaniei in UE s-ar produce la termenul asteptat de autoritati.

In ultimii 80 de ani au avut loc trei reforme monetare
1929, 1947 si 1952 au fost trei momente de incercare a stabilitatii monedei nationale
inca din perioada neutralitatii Romaniei, in anii 1914-1916, aparusera primele semne certe, care anuntau o depreciere drastica a monedei nationale. Economia Romaniei resimtea razboiul din Europa, in ciuda faptului ca ramasese neutra.
Leul traversa momente repetate de depreciere atat interna, cat si externa. La inceputul anului 1914, de exemplu, un franc francez echivala cu un leu, pentru ca in iunie 1915 sa fie cotat cu 1,12 lei; francul elvetian, de asemenea echivalent cu leul, ajunsese sa valoreze 1,21 lei in iunie 1916; lira sterlina era cotata la 25,50 lei, in iulie 1914, pentru ca doi ani mai tarziu sa ajunga la 31 de lei. De fapt, perioada de neutralitate fusese folosita pentru pregatirile de razboi, extrem de costisitoare si cu mult peste previziunile din bugetele alocate pentru Ministerul de Razboi.
in 1916, Romania a intrat in razboi, moment in care, pentru moneda nationala a inceput cea mai neagra perioada. in patru ani, circulatia monetara a crescut de peste noua ori, de la 500 milioane de lei, valoarea emisiunii monetare a Bancii Nationale in 1914, la 4,6 miliarde lei (cifrele sunt consemnate in lucrarea „Sistemul banesc al leului si precursorii lui”, de Costin Kiritescu). Atunci s-a inregistrat prima mare inflatie de la aparitia monedei nationale a Romaniei. in 1919, preturile crescusera de aproape noua ori fata de 1914 si de aproape 19 ori in 1922. Spre deosebire de anul 1913, valoarea leului in 1918 era de 3,6 ori mai redusa, pentru ca in 1926 sa ajunga la cel mai scazut nivel, inregistrandu-se o depreciere de 42 de ori.
Stabilizare in pragul
crizei mondiale
in anul 1926, Banca Nationala a Romaniei impreuna cu autoritatile romane incep pregatirile pentru stabilizarea leului, operatiune care s-a realizat abia la inceputul anului 1929. De fapt, inca din 1924, mai multe state incercau sa-si intareasca moneda prin reforme monetare: Germania, Suedia, Austria, Anglia, Italia, Belgia, Polonia, Franta, Danemarca si Norvegia.
in Romania, stabilizarea monetara din 1929 (realizata dupa modelul francez) s-a facut cu ajutorul unor imprumuturi externe, contractate special in acest scop. Dar incercarile de a readuce leul la valoarea antebelica au esuat. Devalorizarea leului a fost atunci recunoscuta oficial. Moneda nationala reprezenta 0,010 gr. aur, fata de 0,3226 gr. aur cat reprezenta leul antebelic. Moneda nationala, odata printre cele mai puternice monede europene, ajunsese din acel moment una din cele mai slabe de pe continent. in literatura economica a acelei vremi, starea monedei nationale era caracterizata astfel: „Leul de pana la razboi era numit leu aur, iar cel din perioada inflatiei si a stabilizarii, leu hartie”. Politicienii vremii, liberalii, vorbeau atunci despre „deschiderea portilor spre viitor”, dar inceperea crizei mondiale, in acelasi an cu stabilizarea monetara in Romania, a facut imposibil de realizat acest deziderat. Stabilizarea din 1929 a pastrat semnele monetare de pana la 1918 si a adus in circulatie bancnote noi, de 500, 1.000 si 5.000 de lei. incheierea perioadei de criza, in anul 1933, a prins leul in continua alunecare, astfel incat, in 1936, Banca Nationala a confirmat deprecierea oficiala cu 38%. in 1940, leul inregistrase o devalorizare de 10%, fata de momentul stabilizarii din 1929, pe fondul cheltuielilor implicate de cel de-al doilea razboi mondial. Cantitati imense de hartie monetara au fost puse in circulatie, fapt ce a determinat cresterea inflatiei de peste 8.500 de ori in 1947, fata de 1938. Atunci, biletele de banca emise de BNR au inregistrat cele mai mari valori nominale: 10.000, 100.000, 1.000.000 si 5.000.000 de lei. r
Cifrele redate de istoricii economici ofera dimensiunea deprecierii monedei nationale comparativ cu dolarul SUA, in timpul si dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial: 966 lei in 1941, 4.830 lei in 1944, 179.676 lei in 1946, 6.055.854 lei pentru un dolar SUA in 1947.r
Reforma din 1947 s-a bazat pe nationalizarer
Cel de-al doilea razboi mondial a afectat sanatatea economiilor si a monedelor din toate statele implicate in ostilitati. Noi reforme monetare s-au produs pe continent in acea perioada. Corsica, Franta, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Cehoslovacia, au inceput mult mai devreme operatiunile pentru o noua stabilizare, in perioada 1943 – 1945. Majoritatea a recurs la inlocuirea vechilor hartii cu altele si a speculat aceasta decizie reducand din masa banilor aflati in circulatie. r
in Romania, reforma monetara s-a produs in anul 1947. Prin decizia Bancii Nationale a Romaniei, paritatea de schimb leu/dolar a fost stabilita la 150 lei pentru un dolar SUA (inaintea stabilizarii, cotatia dolarului ajunsese la 450.187,60 lei). Unitatea monetara a fost stabilita, oficial, ca avand un continut de aur de 6,6 mg, reprezentand, astfel, aproape 60% din continutul de aur ce definise leul cu ocazia reformei anterioare din anul 1929. Principalele caracteristici ale reformei monetare din 1947 au fost: bancnotele vechi si piesele metalice s-au retras din circulatie, puterea lor incetand chiar din ziua reformei (15 august 1947); locul acestora a fost luat de „leii noi” care erau preschimbati contra a 20.000 lei vechi, in limita unui plafon prestabilit. Rezultatul reformei monetare din 1947 a constat in reducerea insemnelor monetare in circulatie la 1.377,6 milioane lei de la 48.451 miliarde lei, intr-o singura zi. A fost primul pas catre noua oranduire socialista, pentru ca a lovit in primul rand in burghezie care reusise sa acumuleze capitaluri.r
intre reformele monetare care au avut loc in anii 1929 si 1947 exista deosebiri substantiale, in primul rand pentru ca cea din 1947 nu s-a bazat pe imprumuturi externe, inlaturand, astfel, povara datoriei externe in anii viitori. Istoricii considera reforma din 1947 un succes: a oprit inflatia, a creat conditii pentru relansarea economiei nationale.r
Totusi, preturile au continuat sa urce, iar emisiunile monetare sa sporeasca, ceea ce a determinat autoritatile romane sa recurga, cativa ani mai tarziu, la o noua stabilizare, ultima din secolul XX. r
Economia de comanda a sustinut stabilizarea din ’52r
in 1952, statul socialist roman ia decizia de a initia o noua stabilizare monetara, in scopul declarat de a reduce surplusul de moneda aflata in circulatie si de a intari moneda nationala. in ce a constat reforma din 1952? Preturile si veniturile populatiei s-au redus de 20 de ori, noile semne monetare aveau, de asemenea, valori mai mici de 20 de ori in comparatie cu cele vechi. Au fost introduse in circulatie piesele monetare divizionare ale leului: 1, 3,5,10 si 25 de bani si bancnote din hartie de 1, 3, 5, 10, 25 si 100 lei. Stabilitatea monetara, conferita de o economie de comanda, sub regimul comunist s-a mentinut aproape o jumatate de secol, in perioada 1952 – 1990. Istoricii amintesc de aceasta perioada a leului, asemanand-o cu cea a stabilitatii leului aur, din perioada 1868 – 1915, care a durat, de asemenea, tot o jumatate de veac. r
Economia de comanda din perioada 1952-1990 a condus la o variatie a cotatiei leului in raport cu dolarul, intre 12 si 18 lei. Desi preturile au variat nesemnificativ in tot acest timp, totusi, in Romania exista o inflatie nevazuta, in special in ultima perioada a socialismului, protejata de lipsa de bunuri si servicii de larg consum. r
Reformele monetare din 1947 si 1952 au avut un numitor comun: nici una, nici cealalta nu au conferit leului convertibilitate, ambele realizandu-se pe baza resurselor interne. r