La numai o zi de la anunţarea retragerii de la conducerea companiei Panasonic a lui Cătălin Săvulescu, după o activitate de 12 ani, compania l-a numit în funcţia de director general pe Istvan Stark.
Stark s-a născut pe 29 noiembrie 1952 la Budapesta şi este absolvent al Universităţii Tehnice (1977). Din 2007, ocupă poziţia de director general Panasonic South-East Europe, având în responsabilitate activităţile desfăşurate de Panasonic Corporation în nouă ţări europene. Începând de astăzi, Istvan Stark cumulează funcţiile de director general Panasonic South East Europe şi de director general al Panasonic România.
„Sunt încântat să accept această nouă provocare. Obiectivul meu principal îl constituie pregătirea şi consolidarea companiei pentru perioada relansării economiei naţionale. Un rol esenţial în atingerea acestui obiectiv îl va avea echipa de management local”, a declarat Stark.
Panasonic România are ca obiectiv pentru anul financiar curent, care se va încheia pe 31 martie 2010, o creştere a afacerilor de 19%, la 198 milioane lei, după ce în intervalul anterior a avut o scădere de 15%.
SURSA: Panasonic