Planul, anunţat de ministrul afacerilor regionale, Francesco Boccia, survine pe fondul îngrijorării crescute faţă de respectarea acestor reguli de distanţare socială pe plaje, în baruri sau pieţe publice. Voluntarii nu vor ”aplica sancţiuni, ci vor populariza comportamentul adecvat”, a declarat primarul din Bari şi directorul Asociaţiei Primarilor din Italia (ANCI), Antonio Decaro, potrivit ediţiei de luni a ziarului La Repubblica, potrivit Agerpres.

Boccia a spus că aceşti voluntari vor fi numiţi ”asistenţi civici” şi vor purta veste albastre. Vor fi înarmaţi cu ”puterea convingerii, a raţiunii şi a zâmbetelor lor”, a declarat el. Un apel la recrutare, deschis pentru toţi cetăţenii, dar cu prioritate pentru şomeri şi beneficiari ai ajutorului de asistenţă socială, urmează să fie publicat de Agenţia de Protecţie Civilă, săptămâna aceasta, a scris Boccia pe Facebook.

https://www.facebook.com/francescoboccia.it/videos/270793037633331/

Într-un interviu acordat pentru ziarul La Stampa, Boccia a declarat că guvernul foloseşte ”metoda ‘morcov vs băţ”‘ care ”a funcţionat”, dar ministrul a avertizat că o diminuare în continuare a restricţiilor ar putea fi amânată dacă oamenii nu respectă regulile de distanţare socială.

În prezent, autorităţile italiene intenţionează să suspende interdicţiile de călătorie între regiuni începând cu 3 iunie. La aceeaşi dată, Italia urmează să-şi redeschidă graniţele pentru turiştii din alte ţări ale Uniunii Europene.

Italia a fost grav afectată de epidemia de coronavirus, dar aceasta a atins apogeul la sfârşitul lunii martie şi, după săptămâni de scădere a numărului de cazuri de infecţie, izolarea ţării s-a încheiat de facto pe 18 mai. În total, Italia a raportat 32.785 de decese cauzate de COVID-19 şi 229.858 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.