Italia ar putea scăpa de recesiune după ce a descoperit un zăcământ gigant de petrol

Sub plantaţiile de măslini din sudul Italiei, al doilea mare furnizor de ulei de măsline din lume, se află cele mai mari rezerve onshore de ţiţei din Europa, care oferă ţării o armă de combatere a recesiunii şi şansa de a urca pe locul trei între ţările producătoare de petrol de pe continent, scrie Mediafax.

Basilicata, o provincie muntoasă şi puţin populată din arcul cizmei italiene, are rezerve de ţiţei de peste 1 miliard de barili, iar grupul italian Eni şi Total din Franţa intenţionează să dubleze cantitatea extrasă în regiune şi să majoreze producţia de petrol a Italiei la aproape 200.000 de barili pe zi.

Italia ar deveni astfel al treilea mare producător de petrol din Europa, după Marea Britanie şi Norvegia.

"Este un zăcământ gigant, astfel că potenţialul este uriaş", a declarat Claudio Descalzi, director pentru explorare şi producţie la grupul Eni şi preşedinte al Asociaţiei Industriale pentru Petrol şi Minerit din Italia.

Descalzi estimează că majorarea producţiei de petrol poate duce la crearea a circa 20.000 de locuri de muncă în Italia.

Sursa: Mediafax