Uniunea Europeană este deja fragilizată de Brexit, iar indisciplina Italiei ar putea costa scump, analizează, la RFI, Cristian Păun, professor de economie la ASE. Cu atât mai mult revine în atenție nevoia unei reformări profunde a Uniunii, e de părere Cristian Păun:
„Italia este una dintre puterile economice ale Uniunii Europene. Este foarte foarte dificil pentru UE ca după Brexit alte câteva țări fondatoare sau puternice să ridice astfel de probleme. Să nu uităm că în momentul de față UE este un construct foarte fragil și din păcate vedem că a ratat foarte mult miza economică. Inițial, ea a fost propusă ca o construcție care să pună accent pe libertatea piețelor, libera circulație a resurselor într-un spațiu economic bine definit. Ulterior acest tip de construcție a început să se altereze. Au apărut tot felul de politici de subvenționare, de ajutor, de echilibrare, nivelare a dezvoltării. Vedem că toate aceste lucruri costă foarte mult. (…) Uniunea Europeană este în momentul de față victima propriului model de dezvoltare.”