Italia începe să își revină. Cel mai redus bilanţ al victimelor din ultimele luni

Italia a fost una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus din Europa. După patru luni decese pe bandă rulantă, țara europeană începe în sfârșit să își revină.

Potrivit ultimelor date, în ultimele 24 de ore Italia a înregistrat doar şase decese provocate de noul coronavirus, cel mai redus bilanţ al victimelor după 28 februarie.

Cu noile decese, numărul bilanțul total de la începutul epidemiei a ajuns la 34.744, conform Protecţiei Civile italiene, relatează luni agenţia EFE, citată de agerpres.

De asemenea, tot în ultimele 24 de ore au fost confirmate în Italia 126 de noi cazuri de COVID-19, dintre care 78 în regiunea Lombardia, totalul îmbolnăvirilor ajungând astfel la 240.436.

Mai puțini oameni la terapie intensivă

Scăderea numărului pacienţilor internaţi la terapie intensivă, continuă să scadă și el, numai 96 fiind în prezent în această situaţie pe ansamblul Italiei.

Cu epidemia sub control, această ţară practic a încheiat relaxarea restricţiilor, dar sunt monitorizate cu atenţie mai multe focare apărute în diferite părţi ale ţării.

Totuşi, în Lombardia, regiunea cea mai afectată, a fost prelungită până pe 14 iulie purtarea obligatorie a măştii, chiar şi în spaţiile deschise. Responsabilul pentru sănătate din această regiune, cu rang de ministru în administraţia regională, Giulio Gallera, a avertizat: ”Virusul este aici (…) Nu trebuie să renunţăm la ideea că normalitatea noastră trebuie să fie o normalitate diferită. Masca, astăzi un sacrificiu, este de asemenea utilă pentru acest lucru. Vom vedea la jumătatea lunii iulie dacă putem renunţa temporar la ea, dar cred că fiecare dintre noi trebuie să fie responsabil şi să înţeleagă că reducerea răspândirii virusului depinde şi de atitudinea personală”.