Italia își întărește legăturile cu SUA. Propunerea lui Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, să preia funcția de prim-ministru, poate aduce o deschidere a relațiilor bilaterale.
Italia își întărește legăturile cu SUA. Mario Draghi pregătește a doua rundă de consultări, iar formarea unui guvern de uniune națională este din ce în ce mai aproape.
Convergența extinsă a partidelor cu fostul guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE) semnalează marea reactivitate a unei clase politice în criză structurală după faza COVID-19 faţă de deciziile și invitațiile președintelui țării, Sergio Mattarella, care își dorește o soluție politică rapidă și sigură pentru țară.
Italia își întărește legăturile cu SUA. Realațiile internaționale ale lui Draghi
Mattarella, așa cum s-a subliniat în mod repetat, a dorit să se concentreze asupra legăturilor internaționale puternice ale lui Draghi care, pe lângă cunoașterea cercurilor politice și economice de la Bruxelles, este extrem de apreciat și de cealaltă parte a Atlanticului.
Poate că Matteo Renzi avea dreptate când, denigrând guvernul Conte II, își imagina că Giuseppe Conte nu se bucura de suficientă încredere în fața noii administrații Biden.
Dar a făcut greșit socotelile, crezând că este principalul punct de referință pentru interesele progresiștilor americani de peste Atlantic.
Figuri precum Draghi, de fapt, garantează o legătură strategică cu Washingtonul, care merge dincolo de schimbările de culoare ale administrațiilor politice și care este legată de caracterul comun al intereselor, principiilor și „limbajelor” dintre instituțiile occidentale.
Economist keynesian
În calitate de specialist experimentat în finanțe internaționale, în calitate de bancher angajat atât pe frontul public, cât și în instituțiile private (Goldman Sachs), Draghi cunoaște limbajele politicii și ale lumii afacerilor de dincolo de Atlantic, notează Il Giornale.
În calitate de economist keynesian, Draghi vorbește în esență un limbaj similar cu cel al majorității factorilor de decizie politici americani, care intenționează acum să elibereze puterea de foc a cheltuielilor publice împotriva crizei COVID-19; în calitate de figură de top în sistemul italian de țară, el poate oferi în ochii Statelor Unite imaginea unui interlocutor cu un profil foarte diferit de Conte, evitat de Biden în prima rundă de apeluri telefonice către aliați.
Nu întâmplător, scrie „Formiche”, însăși numirea lui Draghi poate duce la o consolidare a poziției italiene la Washington, în prezent destul de pătată: „Secretarul de stat american Anthony Blinken, joi, a fost angajat într-un apel telefonic cu colegii din Franța, Germania și Marea Britanie, nu cu alții.
Joe Biden și Italia
În aceeași zi, Biden a ținut primul său discurs de politică externă la Departamentul de Stat, citând toate țările G7, de la Canada la Japonia, cu excepția Italiei. Semnale care nu trebuie supraestimate, dar nici ignorate. Asul din mâneca Italiei – Draghi -, însă, poate face diferența”.
Draghi nu și-a exprimat o viziune organică în politica externă, dar cu mișcările sale a demonstrat în mai multe rânduri că știe să joace la același nivel cu Washingtonul, care în vremea lui Barack Obama privea favorabil ascensiunea sa în fruntea Băncii Europene.
La început, relaxarea cantitativă (quantitative easing) a permis Uniunii Europene să pună capăt austerității de sorginte germană și a marcat, mai degrabă pe latura imaginii decât pe cea materială, o primă înfrângere simbolică pentru linia susținută mult timp de Angela Merkel pe tema răspunsului la Marea Recesiune.
A intrat în conflict cu Angela Merkel
O linie care a intrat în conflict cu voința SUA de a extinde răspândirea lichidității la scară globală ca funcție anti-criză. Bruno Tabacci a reamintit recent linia directă care l-a unit pe Obama de Draghi în acei ani și tot atâtea dovezi de stimă a primit de la Donald Trump, în timpul polemicilor dintre fostul președinte republican și actualul guvernator al FED, Jerome Powell, în 2019.
Totodată, în mai, când Conte a început să se gândească să încredințeze redresarea țării grupului operativ condus de managerul Vittorio Colao, Draghi a fost considerat de mulți drept omologul „euro-atlantic” al asociației Conte-Colao, considerat excesiv de deschis față de China.
Cu Draghi la Palatul Chigi și, în perspectivă, la Palatul Quirinale, SUA ar găsi, prin urmare, un interlocutor important la Roma și un punct de referință european de prim rang, într-o perioadă în care cancelarul Germaniei se îndreaptă spre ultimele luni ale mandatului său, iar Emmanuel Macron este la apogeul ambiției autonomiste pe frontul politico-strategic, dar departe de a fi sigur că va obţine realegerea la Palatul Elysee, în 2022.
Draghi și politica externă a Italiei
Mai mult, mișcarea lui Mattarella a creat o realiniere a principalelor componente atlantiste ale Parlamentului italian și perspectiva ca partide precum Liga, în cadrul căreia referințe solide ale Washingtonului sunt figuri precum Giancarlo Giorgetti și Raffaele Volpi, să se găsească la guvernare în coaliție cu Partidul Democrat, în cadrul căruia aripa atlantistă este reprezentată de miniștrii aflați la final de mandat Lorenzo Guerini și Enzo Amendola, reducând astfel ponderea Mișcării 5 Stele și a lui Conte, lucru care, cu siguranță, este văzut cu ochi buni.
Pentru aceste dinamici politice, Draghi va trebui să ofere în mod clar nişte linii directoare: dar problema liniei de politică externă a viitorului executiv pare deja bine trasată, iar din unele numiri importante (cum ar fi cea a autorității delegate serviciilor secrete) vom avea noi indicii cu privire la modul în care fostul guvernator al BCE va interpreta mandatul care i-a fost oferit de Palatul Quirinale, deoarece a devenit de mult timp garantul poziţiei Italiei în relaţie cu politica de peste Ocean.