Subsecretarul președinției Consiliului, Vincenzo Amendola, spune că „este o negociere dură și dorim ca Europa să se organizeze și să se structureze în termeni de solidaritate și responsabilitate în interiorul frontierelor sale. Acordul pe care îl propune nu ne place”.

Schimbare de ritm în ceea ce privește gestionarea fluxurilor migratorii

Europa are nevoie de o schimbare de ritm în ceea ce privește gestionarea fluxurilor migratorii. Aceasta este părerea Italiei, care s-a expus mai ales cu aripa guvernului condus de Partidul Democrat și, în general, a tuturor așa-numitelor țări de „primă intrare”, atât în Marea Mediterană, cât și, în unele cazuri, de-a lungul așa-numitei Rute Balcanice.

Toți cer mai multă „solidaritate europeană”, o solidaritate care, în ciuda promisiunilor, nu au găsit-o în noul Pact privind migrația, propus și anunţat de echipa condusă de Ursula von der Leyen. „Nu ne place acordul pe care Europa îl propune cu privire la migrație și trebuie neapărat să schimbăm sistemul”, a spus la sfârșitul lunii aprilie subsecretarul președinției Consiliului, Vincenzo Amendola, anticipând că negocierile din Consiliul UE vor fi lungi.

Astfel, printre încă prea multele responsabilități ale țărilor de primă intrare, contribuțiile considerate insuficiente de către celelalte state membre și lipsa unei operațiuni europene în Marea Mediterană, noua propunere europeană nu satisface guvernul de la Roma, scrie Il Fatto Quotidiano.

„Misiune îndeplinită”, a exultat vicepreședintele Comisiei, Margaritis Schinas, după aprobarea noului pact. „O soluție europeană pentru a reconstrui încrederea între statele membre și a restabili încrederea cetățenilor în capacitatea noastră de a gestiona migrația ca Uniune”, aşa îl prezentase președinta von der Leyen. Pe de altă parte, guvernul italian pare să vadă în noul document doar un mod mai puțin arogant de delegare a gestionării fluxurilor migratorii din Africa și Orientul Mijlociu către țările de frontieră.

Nemulţumirile autorităţilor de la Roma

În primul rând, Roma consideră că modificările privind rolul țărilor de „primă debarcare”, cele care, conform Tratatului de la Dublin, sunt însărcinate cu gestionarea cererilor de azil ale migranților, cu primirea acestora și cu toate evenimentele legale care urmează, sunt total insuficiente. Comisia a propus crearea unei „agenții a UE pentru azil”, însă va rămâne la latitudinea țărilor de intrare, cu ajutorul acestei agenții, să identifice, să înregistreze, să efectueze controale de sănătate și securitate ale persoanelor la frontierele externe și să colecteze amprentele digitale pentru a fi incluse în baza de date Eurodac.

O sarcină importantă, în cazul în care fluxurile ar reîncepe să fie din nou masive, aşa cum a fost în perioada 2015-16. În plus, statul primei debarcări va trebui ca în termen de cinci zile de la sosire să facă deja o triere între cei care au posibilitatea de a primi azil şi care vor trebui să urmeze procesul judiciar aferent și cei care au puţine şanse să-l poată obține. Pentru aceştia din urmă vor fi inițiate procedurile de repatriere, din nou pe cheltuiala țării de intrare, şi vor trebuie finalizate în termen de 12 săptămâni. Numai în cazul în care migrantul are o legătură cu un alt stat membru (familie, calificare educațională) poate fi trimis acolo pentru finalizarea procedurii.

Iar pentru cei care sunt considerați potriviți pentru a începe procesul de solicitare a azilului, intră în joc „solidaritatea” europeană, concepută de Bruxelles pentru a satisface cererile țărilor de frontieră, care de ani de zile insistă ca migranţii care au intrat pe teritoriul european să fie redistribuiţi în toate cele 27 de state membre. Tocmai această contribuție obligatorie, dar „flexibilă”, aşa cum a fost definită chiar de Comisie, nu satisface cererilor unor țări precum Italia.

În realitate, celelalte state membre vor putea decide dacă vor contribui sau nu, oferind relocarea persoanelor „vulnerabile” care tocmai au sosit (o opțiune la care vor recurge puţini, având în vedere opoziția dură a diferitelor guverne față de relocările prevăzute de reforma de la Dublin); vor decide dacă să „sponsorizeze repatrierile”, care vor avea loc în orice caz din țara primei debarcări, dar vor fi gestionate de o țară terță care va trebui să finalizeze procedura în termen de 8 luni pentru a nu se trezi că trebuie să găzduiască migrantul; sau va trimite oameni, fonduri sau mijloace de aprovizionare pentru gestionarea procedurilor către statul primei sosiri.

Noua propunere amintește parțial de acordul dintre UE și Turcia pentru gestionarea refugiaților sirieni

O formulă care amintește parțial de acordul dintre UE și Turcia pentru gestionarea refugiaților sirieni: o ipoteză care nu le place unor țări precum Italia, care, în orice caz, ar trebui să gestioneze fluxurile aproape independent, dar care riscă să devină preferata tuturor acelor state care nu se află la frontierele externe ale UE.

Numai într-o situație considerată „critică” țările vor trebui să decidă dacă vor primi o cotă de migranți sau dacă sponsorizează repatrierea. În cazul unor oferte insuficiente, Comisia va putea corecta din oficiu cele propuse de state, însă nu va exista niciodată obligația de redistribuire. Acesta este un punct asupra căruia țările din blocul Visegrad, dar nu numai, nu intenționează să cedeze, pentru a evita problemele de consens intern.

Cu toate acestea, Bruxelles-ul face o distincție între migranții care sosesc în mod independent pe coastele italiene, așa-numitele „debarcări fantomă”, care în prezent reprezintă majoritatea, și cei salvați pe mare de navele ONG-urilor. Pentru aceștia din urmă, nu este prevăzută o verificare inițială rapidă, dar este inițiată automat procedura de solidaritate care prevede redistribuirea cel puțin a celor vulnerabili. Un element care facilitează operațiunile țărilor de primă intrare, chiar dacă vizează foarte puţine cazuri.

Acest lucru se datorează faptului că guvernul italian s-a expus în prima persoană şi că în Marea Mediterană nu a fost restabilită niciodată o adevărată misiune europeană, așa cum au fost Mare Nostrum și Sophia, având în vedere că actuala operațiune Irini are ca principal obiectiv respectarea embargoul asupra armelor pentru Libia.

„Acesta este un cadou pe care trebuie să-l schimbăm, pentru că nu există misiuni europene, negociem, negocierea nu este ușoară, nu ne place acordul propus de Europa în ceea ce priveşte migrația și trebuie neapărat să schimbăm sistemul. Nu este deloc un subiect pentru observatori, este o negociere dură și dorim ca Europa să se organizeze și să se structureze în termeni de solidaritate și responsabilitate în interiorul granițelor sale”, a atacat Amendola care, cu toate acestea, spre deosebire de unii dintre colegii săi din partid, cum ar fi secretarul Enrico Letta, nu vede în posibilitatea de a lucra la o modificare a tratatelor (cum ar fi eliminarea veto-ului în Consiliul European) o soluție pentru problema imobilității Bruxelles-ului faţă de probleme de importanță primară precum imigraţia.

Sursa foto: Dreamstime