Agenţia de rating Fitch a avertizat că, dintre toate ţările din zona euro, Italia prezintă cel mai mare risc pentru zona euro, în contextul în care lipsa unui plan la nivel regional pentru a preveni răspândirea crizei a fost asociată cu povara datoriei mari a ţării şi costurile mari de împrumut.
Tocmai din aceste motive, este foarte probabil ca la sfârşitul lunii ianuarie ratingul de credit al Italiei va fi retrogradat, a declarat David Riley, şeful departamentul de ratinguri suverane în cadrul Fitch, la o conferinţă în Londra.
Italia intenţionează să vândă obligaţiuni guvernamentale şi certificate de trezorerie în valoare de 440 miliarde de euro în 2012. Aceasta este o misiune "descurajantă", având în vedere costurile sale curente de împrumut, a spus Riley. Randamentele obligaţiunilor italiene cu scadenţa la 10 ani au sărit din nou de pragul de 7% (7,13% marţi), cu 5,25 procente peste randamentul de referinţă al obligaţiunilor germane. Chiar şi în contextul în care obligaţiunile Italiei s-ar vinde la un randament cu 4% mai mare faţă de cele ale Germaniei, în combinaţie cu o creştere economică de 0%, situaţia ar putea deveni explozivă pentru ţară. Doar o marjă de 1,5% faţă de obligaţiunile germane şi un avans al PIB de 1,5% ar menţine economia solvabilă, arată Fitch.
În plus, lipsa unui acord din partea liderilor europeni cu privire la modul în care poate fi implementat un mecanism credibil prin care extinderea crizei să poată fi oprită, pune în pericol întreaga regiune.
Aceasta este "unul dintre motivele pentru care Italia se află sub perspectivă negativă, iar ratingul de A+ i-ar putea fi afectat", a spus Riley, citat de Wall Street Journal.
Verdictul agenţiei de rating cu privire la retrogradarea statelor ce se confruntă cu criza datoriilor suverane va fi făcut public la sfârşitul lunii ianuarie. Statele aflate în vizorul agenţiei de evaluare sunt Italia, Spania, Belgia, Irlanda, Slovenia şi Cipru. Franţa, care are o perspectivă negativă, nu se va confrunta cu o retrogradare în 2012, a dat asigurări Riley.
Cu privire la situaţia Greciei, el a remarcat că o eventuală ieşire a statului elen din zona euro rămâne o "posibilă opţiune".
Grecia poate trage, în continuare, zona euro într-o criză financiară mai profundă, a spus Riley, adăugând că o contribuţie a sectorului privat nu ar scădea semnificativ datoria ţării. Fitch atibuie Greciei ratingul triplu C şi ar putea retrograda ţara la un rating care să reflecte incapacitate de plată.