Un Tribunal din Veneţia a deschis calea pentru un proces colectiv împotriva Volkswagen pentru încălcarea standardelor privind emisiile vehiculelor diesel (Diesel), transmit AP şi Reuters.
Altroconsumo – Asociaţia Consumatorilor din Italia – a anunţat că joi Tribunalul şi-a dat acordul pentru a intenta procesul, în cadrul căruia vor fi incluse toate maşinile afectate de la grupul Volkswagen, inclusiv brandurile Audi, Skoda şi Seat.
Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, a fost acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Altroconsumo susţine că 650.000 din vehiculele afectate sunt în Italia şi 30.000 de persoane sunt interesate să ia parte la proces.
Reprezentanţii VW nu au comentat informaţia.
Anul trecut, grupul auto german a promis că va aloca până la 15,3 miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pe cei 475.000 deţinători de vehicule diesel marca VW din SUA.
În schimb, până în prezent, Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri celor 8,5 milioane de deţinători de vehicule din Europa, unde diferenţele legislative faţă de SUA fac ca şansele unor despăgubiri să fie mai mici. În locul despăgubirilor, Volkswagen a implementat un o soluţie tehnică de remediere a autovehiculelor vizate de scandalul manipulării emisiilor poluante, grupul german apreciind că datorită acestei soluţii deţinătorii de autovehicule din UE nu vor fi afectaţi de diminuarea valorii automobilului. Pe de altă parte, majoritatea deţinătorilor de vehicule diesel marca VW din SUA, vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de valoarea vehiculelor înaintea scandalului Dieselgate.
AGERPRES