La începutul săptămânii, cu ocazia desfășurării Târgului CPHI ediția 2024 de la Milano, cel mai mare eveniment la nivel mondial dedicat industriei farmaceutice, Compania Națională UNIFARM, companie națională de interes strategic, reprezentată de Directorul General, Dr. Adrian Marius DOBRE și CONFINDUSTRIA ROMÂNIA, Patronat care reprezintă cele mai mari investiții italiene din România, reprezentată de președintele Giulio BERTOLA, au semnat la Palazzo delle Stelline din Milano un protocol de cooperare în vederea dezvoltării relațiilor economice dintre Italia și România în sectorul farmaceutic, printr-o serie de acțiuni comune.
Pe lângă semnarea acestui Protocol, în prezența Reprezentanților oficiali ai Consulatului General al României la Milano dar și ai unor companii italiene atent selecționate din sectorul farmaceutic, Directorul General Adrian Marius Dobre a prezentat rolul strategic pe care Compania Națională UNIFARM îl joacă în sistemul medical din România și rolul său strategic în a se asigura că piața din România are acces la cele mai noi și mai eficiente medicamente și terapii pentru pacienții din România.
Prin intermediul acestui Protocol de colaborare, cele două structuri și-au fixat obiective ambițioase, precum: promovarea cooperării economice între cele două țări pe baza valorilor comune și a legăturilor strânse, organizarea de întâlniri de afaceri, promovarea participării la expoziții și târguri organizate în comun, organizarea de misiuni economice, seminarii, simpozioane, conferințe și alte activități în scopul îmbunătățirii cunoștințelor despre economia sectorului farmaceutic din cele două țări, promovarea dezvoltării afacerilor și identificarea de parteneri în vederea unor schimburi comerciale reciproc avantajoase.
Iată ce a declarat Adrian Marius DOBRE, Directorul General al Companiei Naționale UNIFARM, cu ocazia întâlnirii de la Milano: “Industria farmaceutică din România se dezvoltă rapid. În calitate de Director General al Companiei farmaceutice a Statului Român, sunt dornic să încep colaborarea cu partenerii noștri italieni în vederea explorării modului în care putem extinde în continuare sectorul nostru de activitate și afacerile din industria sănătății.
Parteneriatul încheiat astăzi va reprezenta o oportunitate de a discuta subiecte de interes comun”.
Alegerea Confindustria România drept promotor al acestei colaborări se bazează pe capacitatea sa consolidată de a crea sinergii și oportunități pentru companiile italiene, susținând în același timp necesitățile sistemului de sănătate din România.
Confindustria România se remarcă așadar drept un partener strategic în cadrul acestui proces, jucând un rol crucial în facilitarea dialogului între companiile farmaceutice italiene și instituțiile românești.
Președintele Confindustria România, Giulio Bertola, a declarat la Milano: “Sunt deosebit de onorat de faptul că o Companie Națională de Interes Strategic, precum UNIFARM, a ales Confindustria România în acest demers de dezvoltare a relațiilor comerciale în sectorul farmaceutic între cele două țări, România și Italia, relații strategice și pentru sistemul medical românesc.
Consider că este necesar să fie adoptate imediat măsuri concrete și inovatoare pentru dezvoltarea tuturor formelor de activitate economică externă într-un sector atât de sensibil care are nevoie de un lanț de aprovizionare relațional/industrial de încredere, în vederea garantării unei aprovizionări stabile cu medicamente de înaltă calitate”.
Acordul dintre cele două structuri va aduce beneficii semnificative pentru ambele națiuni și economii. Italia, pe de o parte, va putea asista la consolidarea prezenței companiilor sale pe o piață externă strategică precum cea românească, promovând inovarea și calitatea produselor sale farmaceutice. Pe de altă parte, România va obține un acces mai ușor la medicamente de înaltă calitate, contribuind la ridicarea standardelor de îngrijire și la îmbunătățirea stării de bine a propriei populații.