În contextul îngrijorărilor generate de varianta Omicron a noului coronavirus, Italia a extins starea de urgență până la finalul lunii martie, scrie Reuters. Totodată, țara a adus și o serie de modificări la condițiile de călătorie. Astfel, dacă până în prezent, călătorii din UE pot intra în Italia prezentând certificatul digital de vaccinare, conform noilor reguli, aceștia vor trebui să prezinte și un test negativ.

Amintim faptul că starea de urgență de pe teritoriul țării a fost impusă în luna ianuarie anul trecut și urma să expire la finalul lunii decembrie. Totodată, Ministerul Sănătăţii a decis ca în perioada 16 decembrie – 31 ianuarie toţi cei care vizitează Italia din ţări ale Uniunii Europene trebuie să prezinte un test negativ. În ceea ce privește situația persoanelor nevacinate care ajung pe teritoriul Italiei, acestea sunt nevoite să rămână cinci zile în carantină la sosire. Aceste măsuri vor rămâne în vigoare până la 15 ianuarie.

În ceea ce privește evoluția pandemiei de coronavirus pe teritoriul țării, rata zilnică a infecţiilor cu coronavirus în Italia creşte, cu 20.677 de noi cazuri raportate marţi şi 120 de decese. Totodată, Italia a raportat până în prezent 27 de cazuri de Omicron, potrivit Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC).

Cum decurge campania de vaccinare anti-Covid în Italia

Amintim faptul că în cursul zilei de joi, autoritățile italiene încep vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 12 ani. Totodată, la începutul lunii octombrie, Guvernul italian anunța că 43.229.551 de persoane cu vârsta peste 12 ani, dintr-o populaţie totală de aproximativ 60 de milioane, erau vaccinate cu schema completă la 10 octombrie.

Obiectivul de vaccinare a 80% din populaţie a fost stabilit în martie de un comisar special responsabil de gestionarea situaţiei COVID-19, generalul de armată Francesco Paolo Figliuolo, şi a fost atins în seara de 9 octombrie.

„Acesta este un nivel critic dincolo de care care experţii consideră – iar tendinţa pe care o înregistrăm în ultimele săptămâni confirmă acest lucru – că riscul de spitalizare este redus drastic”, a declarat biroul comisarului.

La rândul său, Guido Rasi, fost director al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi actual consilier al lui Figliuolo, a precizat că acesta „nu este doar un prag simbolic” ci un nivel semnificativ în lupta împotriva pandemiei.

„Este un nivel care, potrivit calculelor, se corelează cu o scădere semnificativă a circulaţiei virusului şi o reducere drastică a internărilor în spitale”, a spus specialistul, potrivit Agerpres.