În 2014, PIB-ul Italiei s-a contractat cu 0,4%, a anunţat Banca Italiei în raportul său trimestrial, sugerând că declinul putea fi mai accentuat dacă nu ar fi fost adoptate măsuri de consolidare fiscale.

Totuşi, măsurile de reducere a deficitului şi a datoriei ar trebui accelerate în viitor, se arată în raport.

În 2016, creşterea PIB-ului Italiei ar urma să accelereze la 1,2% deşi 'se menţin incertitudini considerabile' şi revenirea investiţiilor în afaceri trebuie încurajată pentru a se stimula avansul economiei.

'Ritmul de creştere al investiţiilor va fi crucial' pentru evoluţia economiei dar Banca Italiei a avertizat că deflaţia va fi o problemă persistentă, nu numai în ţară ci în întreaga zonă euro. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în luna decembrie 2014, ca urmare a reducerii preţurilor la energie, ajungând la minus 0,2%, de la nivelul de 0,3% înregistrat în luna noiembrie.

AGERPRES