Speriaţi de ofensiva guvernului împotriva evaziunii fiscale, unii italieni încearcă să îşi mute banii în paradisul fiscal San Marino, una dintre cele mai mici ţări din lume.

Poliţiştii de frontieră din San Marino au remarcat o creştere bruscă a numărului de bărbaţi italieni care încearcă să treacă graniţa cu bani ascunşi în pantofi, în timp ce femeile au fost prinse cu teancuri de bancnote ascunse în lenjerie, informează Daily Telegraph.

Alţii au găsit metode şi mai inedite, trecând graniţa cu bicicleta şi ascunzând banii în bidoanele de apă. Chiar luna trecută, în sticla de apă a unui biciclist au fost descoperiţi 10.000 de euro. În trecut, metoda preferată de a aduce bani în San Marino era cu maşina, dar controalele stricte i-au determinat pe italieni să găsească metode mai eficiente.

Autorităţile sunt conştiente că pentru fiecare evazionist prins, alte sute reuşesc să treacă cu banii pentru a-i depune în băncile din San Marino.

În 2009, Roma a decretat o amnistie fiscală, permiţându-le italienilor să repatrieze capitalul plasat în ţări considerate paradisuri fiscale. De atunci, o treime din cele 14 miliarde de euro din San Marino a fost retrasă, ceea ce a afectat economia bazată pe sectorul bancar.
Amnistia pusă în practică de guvernul italian, cunoscută şi că ‘scutul fiscal’, a reprezentat o măsură foarte controversată în mediul politic italian, opoziţia acuzând că prin acest instrument s-a dat o nouă palmă gravă contribuabililor cinstiţi, iar statul a dat mâna cu infractorii, încurajându-i.
De altfel, între septembrie 2009 şi aprilie 2010, circa 200 de milioane euro plasaţi de 1.147 cetăţeni italieni în România prin evaziune fiscală, au părăsit ţara noastră cu destinaţia Italia.
Alături de România, cele mai neaşteptate destinaţii de unde italienii şi-au adus bani în ţară au fost Chile, Cuba, China (cu excepţia Hong Kong), Ecuador, Egipt, Mongolia, Muntenegru şi Palestina.