Aproximativ 40% dintre locuitorii Italiei sunt de părere că ţara lor trebuie să iasă din zona euro, potrivit unui raportul al Institutului de cercetări politice, economice şi sociale Eurispes, dat publicităţii vineri şi citat de agenţia de presă Tass.
În document se precizează că la începutul lui 2014 procentul italienilor dezamăgiţi de moneda comună era de 25,7%.
În acelaşi timp, peste jumătate dintre aşa-zişii eurosceptici ai Italiei sunt convinşi că tocmai adoptarea euro şi renunţarea la moneda naţională constituie principale cauze ale slăbirii economiei ţării lor.
Acest din urmă aspect îşi găseşte oglindire, potrivit concluziilor raportului, în alţi câţiva indicatori statistici. Astfel, aproape jumătate dintre italienii care au participat la sondajul Eurispes (45,4%) şi-au exprimat dorinţa de a pleca peste hotare în căutarea unui loc de muncă, de două ori mai mulţi ca în 2013.
Credite pentru achiziţia unui autoturism au contractate 62,4% dintre respondenţi, pentru aparate electrocasnice – 60,4%, pentru calculatoare sau telefoane mobile – 50,3%.
De asemenea, 71,5% dintre italieni sunt de părere că în ultimul an s-a redus substanţial capacitatea lor de cumpărare, iar 65% dintre cei intervievaţi se tem că nu vor putea să-şi întreţină familia. Potrivit datelor Eurispes, 28% dintre italienii aflaţi în câmpul muncii solicită sprijin de la părinţi şi rude.
SURSA: Agerpres