Parcarea pe trotuar, interzisă în Sectorul 6 București. Îți ridică mașina
Șoferii își pot lua adio de la parcarea pe trotuar, cel puțin în Sectorul 6 al Capitalei. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, vrea ca toate trotuarele vor fi eliberate de mașini. Cei care parchează acolo – în mare parte fiind mașini înmatriculate în afara Bucureștiului – vor trebui să folosească locurile de parcare existente, care pot fi achiziționate. Studenții, elevii, profesorii și angajații din zonă au acces la transportul public și metrou, care sunt la maximum 5 minute de mers pe jos de oriunde din cartier.
Edilul a promis că, odată finalizate lucrările, zona va deveni mai bine organizată, mai civilizată, cu mai mulți copaci, spații pietonale, locuri pentru terase și o viață de comunitate mai plăcută. Cei care locuiesc la case vor putea parca mașinile în alveole, în fața propriilor locuințe.
El a criticat și pe cei care au atacat proiectul în instanță pe motiv că nu vor mai avea locuri de parcare pe trotuare, spunând că își pierd timpul deoarece scopul proiectului este să elimine haosul din cartier, care acum arată foarte rău. În opinia lui, în șase luni zona va fi una dintre cele mai civilizate și atractive din oraș. Pe termen mai lung, în aproximativ doi ani, cartierul va avea o școală nouă, iar în trei ani, o grădiniță.
„Am fost de dimineață în Grozăvești, zona Economu Cesărescu, după ce am primit o reclamație că e haos și nu are mașina de pompieri pe unde să treacă. Acest mesaj este pentru cei din zonă, să știe la ce să se aștepte in perioada următoare. Am finalizat două străzi, acum sunt civilizate, ne-am apucat de cea de-a treia.
Lucrarile merg încet. Da, așa este, din două motive, cumulat:
1. Am decis sa lucram stradă cu stradă, chiar dacă va dura mai mult, inconfortul să fie parțial, nu in tot cartierul;
2. În acest an avem probleme serioase cu banii, Guvernul ne-a alocat mai puțini bani anul trecut cu 174 de milioane de lei (!!!), avem datorii inclusiv la firma care lucrează aici, nu le putem cere un ritm de lucru mai rapid.
Dar, cu toate acestea, vom finaliza toate lucrările in cca. 5 luni, deci cândva prin iunie vor fi gata. Trotuarele vor fi eliberate de mașini. Nu stau la discuții, 80% din ceea ce este parcat pe trotuare, sunt mașini înmatriculate în afara Bucureștiului. În zonă sunt parcări suficiente, se pot achiziționa.
Studenții, elevii și profesorii unităților de învățământ din zonă au la dispoziție metroul și transportul în comun la cca. 5 minute de mers pe jos de oriunde din cartier. La fel și angajații firmelor din zona. Când vom finaliza lucrarile cartierul va arata civilizat, bine organizat, cu mai mulți arbori, pietonalizat, potrivit pentru terase și o viață de comunitate de calitate.
Cei de la case, vor putea parca în alveole, în fața caselor lor. Cei care s-au apucat să ne atace proiectul in justiție ca nu au ei loc de parcare pe strada, pe trotuare, își pierd timpul. Miza este de a civiliza aces cartier, am promis asta, de a elimina haosul. Acum arată groaznic. In 6 luni va fi unul dintre cele mai civilizate și căutate locuri.
P.S. in cca. 2 ani cartierul va avea și o școală dedicată și în cca. 3 ani o grădiniță”, a scris edilul pe contul său de Facebook.
Legislația rutieră permite parcarea parțială pe trotuar
În ciuda anunțului său, legislația rutieră permite parcarea parțială pe trotuar, dar doar dacă lași suficient spațiu ca pietonii să poată trece. Totuși, este important ca șoferii să nu blocheze și să nu îngreuneze circulația altor mașini sau pietoni pentru că legea prevede amenzi atât pentru parcarea neregulamentară pe drumuri publice, cât și pentru blocarea trotuarelor.
Codul Rutier spune că șoferii nu au voie să oprească sau să staționeze în anumite locuri sau la anumite ore. Aceste locuri sunt marcate cu semne clare. Ca să evite regulile, unii șoferi își lasă mașinile pe trotuar. Totuși, legea (Art. 72 din OUG nr. 195/2022) interzice blocarea trotuarelor cu mașini parcate.
Dacă parchează pe trotuar, sunt obligați să lase un spațiu de cel puțin un metru pentru pietoni. Dacă nu respectă această regulă, pot primi amendă și mașina lor poate fi ridicată.