Zeci de mii de români vor fi arși la buzunar! Ei vor trebui să plătească cel puțin 300 de lei pentru a-și putea recupera mașina ridicată pe raza Sectorului 5, conform regulamentului adoptat miercuri de autoritățile locale.
Zeci de mii de români vor fi arși la buzunar! Este vorba despre șoferii care își vor lăsa mașinile în locuri nepermise.
Primarul și Consiuliul Local de la Sectorul 5 sunt deciși să îi sancționeze cu ridicarea autoturismului.
Zeci de mii de români vor fi arși la buzunar! Ce tarife au fost stabilite
Şoferii care îşi parchează maşinile neregulamentar riscă să plătească tarife de cel puţin 200 de lei pentru ridicarea şi transportul acestora, la care ar urma să se adauge 100 de lei pentru prima zi de depozitare, a decis Consiliului Local Sector 5.
Regulamentul privind procedura de ridicare, transport, depozitare şi restituire a vehiculelor/autovehiculelor staţionate neregulamentar a fost aprobat miercuri cu 20 de voturi favorabile, 6 abţineri şi unul împotrivă.
Tarifele de ridicare sunt de:
– 100 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv;
– 150 lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.
Tarifele de transport sunt de:
– 100 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv;
– 150 lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.
Tarif de 50 de lei pe zi pentru depozitarea mașinii
Tarifele de depozitare se stabilesc în funcţie de perioada de staţionare a vehiculului în depozit. În momentul depozitării efective, se percepe un tarif de 100 de lei pentru 24 de ore, iar după această perioadă, în funcţie de timpul de depozitare, câte 50 de lei pentru fiecare zi de staţionare în depozit.
Mașinile sunt ridicate de Poliția locală
Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu data şi ora depozitării, nefracţionat.
Plata tarifelor de ridicare, transport şi depozitare se efectuează către Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, prin instrumente electronice de plată. La plata tuturor tarifelor se percepe TVA.
Potrivit hotărârii, activităţile de ridicare, transport, depozitare şi restituire a vehiculelor sunt efectuate de către Poliţia locală sau de către persoane special desemnate, conform prevederilor legale.
Dacă șoferul vine când este ridicată mașina, plătește operațiunea și amenda.
Nu vor fi ridicate vehiculele în cazul în care în interiorul acestora este vizibilă prezenţa unei persoane
Agenţii constatatori vor efectua fotografii sau înregistrări video, cu zona în care este staţionat autovehiculul. Nu vor fi ridicate vehiculele în cazul în care în interiorul acestora este vizibilă prezenţa unei persoane.
În cazul în care proprietarul maşinii se prezintă în timpul operaţiunii de ridicare, înainte ca autospeciala să fie pusă în mişcare, acesta va fi sancţionat pentru abaterea săvârşită şi va achita tariful de ridicare, urmând să îi fie eliberat vehiculul, la locul constatării.
Perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de şase luni, exceptând situaţia în care proprietarul depune cerere de renunţare a dreptului asupra bunului.
Restituirea vehiculului se va face numai proprietarului/ deţinătorului/ utilizatorului legal şi doar după achitarea tarifelor aferente.
Sursă foto: Dreamstime.