Primăria Sectorului 2 București a început să ridice mașinile parcate pe bulevarde
Astăzi, 27 aprilie 2023, Primăria Sectorului 2 București a început să ridice mașinile parcate pe marile bulevarde pentru a se putea face curățenie întrucât echipa de curățenie a anunțat deja că vrea să termine treaba azi.
Din păcate, curățenia este îngreunată de ridicarea mașinilor. Fix acum, pe Șoseaua Pantelimon, mașinile sunt ridicate de pe prima bandă.
Şoferii au fost anunțați de câteva zile că trebuie să își mute autoturismele, însă au ignorat avertizările autorităților locale.
Pe lângă faptul că au mașinile ridicate, șoferii pot primi și o amendă cuprinsă între 500 de lei și 1.000 de lei, transmite Antena 3 CNN.
Ce trebuie să știe posesorii autovehiculelor?
Vă amintim că, în februarie 2023, au fost modificate recent o serie de aspecte privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe spațiul public.
Potrivit noii hotărâri, sesizările cu privire la un vehicul abandonat pe spațiul public se pot face și prin e-mail sau, acolo unde există posibilitatea, printr-un formular online. În afara utilizării unor mijloace electronice, sesizările scrise se pot transmite fie primarului, fie polițiștilor din localitate și prin serviciul poștal sau de curierat.
Trebuie menționat că sesizările se pot face și verbal la sediul autorităților, așa cum se întâmpla și înainte. Sesizările verbale pot fi adresate direct, la sediul autorităților locale sau al secției de poliție, dar și telefonic, la numerele de telefon afișate la sediul și pe pagina de internet ale acestora.
Procesul verbal trebuie semnat doar de un martor
De asemenea, în noul act normativ este prevăzută semnarea procesului verbal de constatare ce trebuie completat la identificarea unui vehicul părăsit doar de către un martor. Alternativ, este posibilă efectuarea de planșe foto din care să rezulte situația vehiculului, și care cuprind, în mod obligatoriu data și ora efectuării.
Noile norme metodologice prevăd în continuare atribuția primarilor și a conducătorilor secțiilor de poliție de a încheia protocoale pentru stabilirea modalităților concrete de colaborare pentru aplicarea legislației privind mașinile abandonate pe domeniul public.
În HG 152/2023 este preluată competența primarilor de a asigura identificarea și amenajarea unor locuri destinate depozitarii vehiculelor fără stăpân, a vehiculelor abandonate, precum și a bunurilor aflate în interiorul acestora.