Se pare că ITIA (Agenția pentru Integritatea Tenisului) și Tribunalul Sport Resolutions, instanța care a audiat-o pe Simona Halep în cazul dopajului cu Roxadustat, ar fi programat să anunțe verdictul într-o zi specială pentru jucătoarea din România.
Coincidență sau nu, decizia așteptată de toată lumea tenisului va fi pronunțată, cel mai probabil, în data de 13 iulie, una dintre cele mai importante zile din cariera Simonei Halep, dacă nu cea mai importantă. Pe 13 iulie 2019, Halep a învins-o pe Serena Williams cu 6-2, 6-2, încoronându-se campioană la Wimbledon.
Fanii au reacționat
Informația că Halep ar putea primi verdictul în ziua în care sărbătorește patru ani de la cucerirea turneului de la Wimbledon nu putea trece neobservată în rândul susținătorilor Simonei Halep:
„Așa cum deja știți, Simona a fost audiată pe 28 și 29 iunie. După cum am citit în articolele de pe internet, ar putea primi verdictul în minimum două săptămâni de la ultima zi de proces. Asta înseamnă că vom afla ceva nou pe 13 iulie, o zi specială pentru fiecare fan adevărat al Simonei!”, a fost mesajul transmis pe o pagină de susținere a lui Halep.
Și, totuși, 13 iulie ar putea fi cu noroc
Dacă Simona Halep va reuși să scape de suspendare și va avea un nou motiv de bucurie pe 13 iulie sau ITIA îi va strica sărbătoarea româncei, rămâne de văzut. Potrivit jurnaliștilor de la Marca, Halep, care este acuzată de două încălcări ale programului anti-doping, va primi cel mai probabil o suspendare de doi ani, care ar putea fi redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
„Așteptăm un termen de minim 14 zile, deoarece așa stipulează regulamentul Sport Resolutions”
Termenul prevăzut pentru anunțarea deciziei în cazul Simona Halep a fost dezvăluit de Gabriela Andreiașu, președinta Agenției Naționale Anti-Doping asistând la proces:
„Audierile s-au desfășurat pe parcursul mai multor ore, în fiecare zi. Suficient de multe ore astfel încât fiecare parte să explice de ce este acuzată sau de ce se apără Simona, cum și cu ce dovezi. Dar și arbitrii au avut posibilitatea să interogheze fiecare parte și să primească răspunsurile, astfel încât ei să judece și să ia o decizie motivată și corectă.
Fiecare parte a avut dreptul să-și aducă experți, martori din diferite domenii științifice, atât pe parte analitică, biologi, biochimiști, hematologi, dar și pe partea juridică. Putem să vă spunem doar că ambele părți, dar și arbitrii au avut o atitudine ireproșabilă, au dat dovadă profesionalism, independență și totul a fost gestionat într-un mod extraordinar. Așteptăm un termen de minim 14 zile, deoarece așa stipulează regulamentul Sport Resolutions și cel al ITIA”, a declarat șefa ANAD.