În luna mai, au fost verificaţi 887 de angajatori şi au fost aplicate 513 sancţiuni contravenţionale. Pentru muncă fără forme legale amenzile au fost în sumă de 1,144 milioane lei.
Pentru muncă fără forme legale au fost sancţionaţi 94 de angajatori din domeniile prestărilor de servicii, construcţiilor, comerţului, pază şi protecţie.
Cu prilejul controalelor au fost depistate 161 de persoane care lucrau fără forme legale, respectiv fără contracte în formă scrisă. De asemenea, au fost constatate două infracţiuni referitoare la încălcarea prevederilor muncii pentru mai mult de cinci angajaţi la negru.
Potrivit comisarului şef Marius Oprea din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, infracţiunile se referă la două firme, una de construcţii din sectorul 6, iar cealaltă la o societate de confecţii din sectorul 2. La prima au fost identificate şapte persoane care munceau la negru, iar la cealaltă – 13 persoane.
Comisarul şef Marius Oprea a spus că angajatorii sunt pasibili de închisoare de la 6 luni la doi ani sau de amendă penală, cercetările desfăşurând-se sub supravegherea Parchetului. Reprezentantul DGPMB a arătat că ‘dosare instrumentate privesc şi evaziunea fiscală, nu doar încălcarea unor prevederi din Codul muncii’.
În legătură cu controalele efectuate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul şef, Mareş Ştefan, a arătat că au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în cadrul aceloraşi controale, în valoare de 355.000 lei.
Făcând o comparaţie cu situaţia din 2008, inspectorul şef al ITM Bucureşti a spus că valoarea totală a amenzilor a înregistrat o creştere de circa 600 la sută.
Acţiunile de control derulate în întreaga Capitală au condus la înregistrarea în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL) a unui număr de 70.382 contracte individuale de muncă noi. Faţă de anul 2008, creşterea numărului de contracte este de peste 64%.
Inspectorul şef al ITM Bucureşti a arătat că şi în perioada următoare controalele în baza planului comun de acţiuni privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate vor continua ‘la fel de intens şi vor fi orientate către alte zone neacoperite în luna mai’.
SURSA: Agerpres