Potrivit unui comunicat al ITM Bucureşti, în perioada 1 – 30 iunie, în baza ,,Planului comun de acţiuni privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate’, ITM Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie, Direcţia Generală de Jandarmi şi Garda Financiară au verificat 619 angajatori din Bucureşti.
Deoarece au folosit lucrători fără forme legale, 58 de angajatori din prestările de servicii, construcţii, comerţ şi pază au fost sancţionaţi. În acelaşi timp, 158 persoane au fost depistate că lucrează fără forme legale.
Totodată, au fost înaintate organelor de cercetare penală şapte sesizări referitoare la munca la negru, potrivit prevederilor Codului Muncii.
Dintre cele 286 de sancţiuni contravenţionale aplicate, amenzile pentru munca la negru au fost în valoare totală de 877.000 lei, iar cele pentru încălcarea altor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al sănătăţii şi securităţii muncii – 448.000 lei.
SURSA: Agerpres