Cu ocazia zilei de naștere, Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, fostul lider PSD a mai primit un inel cu o semnificație deosebită, pe lângă cel de logodnă cu diamante oferit de fostul lider PSD.
Irina Tănase a postat o fotografie cu mâna stângă în care s-au putut observa cele două inele, cel cu diamante, şi unul care reprezintă o Balanţă, zodia Irinei. “Constelaţia Balanţei la mine pe deget”, a postat Irina.
Logodnica lui Dragnea a împlinit 27 de ani pe 26 septembrie și a postat un mesaj de mulţumire pentru cei care au felicitat-o.
„În viață nu este important să ai prieteni mulți”
„Știu că poza nu este cea mai artistică, însă de această dată, este mai important mesajul. Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit ieri la mine și mi-ați transmis gândurile voastre bune. În viață nu este important să ai prieteni mulți, ci mai degrabă ca cei pe care îi ai să fie adevarați, loiali și demni. Și cei care mă cunosc cu adevarat știu că întotdeauna am apreciat sinceritatea și gesturile venite din inimă. Mă simt norocoasă că îmi sunteți prieteni!”, a scris Irina.
Irina Tănase a apărut în spațiul politic după ce a participat ca voluntar la organizarea Congresului PSD din 2013, ulterior fiind angajată ca secretar de cabinet la Ministerul Dezvoltării, condus la acea vreme de Liviu Dragnea, unde cei doi s-au și îndrăgostit.
Aceasta s-a mai făcut remarcată la Congresul PSD din martie 2018, desfășurat la București, atunci când a avut loc în față, alături de femeile importante din PSD
Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.
Fostul lider PSD este vizita regulat de logodnică la Penitenciarul Rahova.