Naomi Hedman, iubita lui Florin Ristei, a izbucnit în lacrimi într-o emisiune TV. Tânăra a fost copleșită de emoții și de discuția pe care a avut-o cu iubitul ei înainte de a începe filmările. Ce i-a spus Florin Ristei iubitei sale?
Iubita lui Florin Ristei a izbucnit în lacrimi la „Splash! Vedete la apă”
Florin Ristei se mândrește cu actuala sa parteneră de viață, Naomi Hedman, tânără care i-a cucerit, cu doi ani în urmă, pe jurații de la „X Factor România”. Aceasta a reușit să îi cucerească cu ușurință și pe jurații de la „Splash! Vedete la apă”. Din păcate, în timpul antrenamentelor, Naomi Hedman a fost copleșită de emoții și a izbucnit în plâns.
Când a ajuns la trei metri înălțime, tânăra s-a speriat îngrozitor și aproape că a vrut să renunțe la săritură, însă antrenorii și colegii ei de echipă au încurajat-o. Natalia Mateuț a reușit să o liniștească cu ajutorul unor cuvinte spuse din suflet.
„Uită-te la mine! Ești foarte frumoasă, ești înaltă, ești minunată, ești Naomi! (…) Ar fi imposibil pentru tine să nu poți să sari de la trei metri” , i-a spus Natalia Mateuț lui Naomi Hedman.
Naomi Hedman a luat lecții de înot de la patru ani
Naomi Hedman a luat lecții de înot de la frageda vârstă de patru ani, însă a avut o perioadă în care nu reușea să se scufunde sub apă. Odată cu trecerea anilor, iubita lui Florin Ristei a învățat să facă acest lucru, însă, în timpul filmărilor „Splash! Vedete la apă”, aceasta a fost nevoită să se confrunte cu o mare problemă de-a ei: frica de înălțime.
„Cred că am învățat să înot când aveam patru ani. Mergeam la cursuri de înot în fiecare săptămână. (…). Mama a făcut tot posibilul ca noi să învățăm să înotăm. Au încercat să mă învețe să mă scufund, dar nu am reușit când eram mai mică”, a povestit frumoasa femeie.
Întrebată de Monica Bârlădeanu dacă Florin Ristei a pus presiune pe ea înainte să ajungă la această emisiune TV, Naomi Hedman a răspuns râzând:
„La început, mi-a spus: „Când mergi acolo, sari de la 10 metri! Dacă nu sari de la 10 metri, să nu mai vii acasă!”. Când am venit, m-am gândit: „Ok, 10 metri!”. După, m-am dus la 10 metri în prima zi și eram… speriată și mi-era foarte frică!“
Așa cum spuneam anterior, Naomi Hedman a reușit să îi cucerească cu frumusețea ei pe jurații de la „Splash! Vedete la apă”, rămâne de văzut dacă va reuși și să îi impresioneze. Astăzi, o veți putea vedea pe Naomi Hedman sărind la „Splash! Vedete la apă”.