Cine este Alina Kabaieva, iubita secretă a lui Vladimir Putin

S-a mai aflat și că liderul de la Kremlin a avut o legătură romantică cu gimnasta olimpică Alina Kabaieva, relatează Marca. Putin s-a căsătorit în 1983, când era agent KGB. S-a căsătorit cu Liudmila Șkrebneva, dar s-au despărțit în 2013. Deși nu a apărut mult în public în timpul mariajului cu Putin, în calitate de primă doamnă a Rusiei a fost implicată în mai multe acte de caritate. În 2016 ea a început o relație cu un bărbat cu 20 de ani mai tânăr.

Fiicele lui Putin nu au purtat niciodată numele tatălui

Din mariajul cu Liudmila, Putin are două fiice, care, din motive de securitate, nu au purtat niciodată numele de familie al tatălui lor, folosind identități secrete. Cea mai mare este Maria (Mașa), născută în 1985, la Sankt Petersburg. Este medic endocrinolog și este căsătorită cu omul de afaceri olandez Jorrit Faasen, care a lucrat pentru Gazprom. Au un fiu, dar Putin a declarat la un moment dat că are doi nepoți.

Cea mai mică dintre fiicele lui Putin este Ecaterina, născută trei ani mai târziu, în orașul german Dresda (unde Putin a acționat ca agent KGB). Este cercetătoare în programe de investiții la Universitatea din Moscova. A fost căsătorită între 2013 și 2018 cu miliardarul Kiril Șamalov.

Presa a mai scris despre o relație a lui Vladimir Putin cu Svetlana Krivonogikh, cu care ar avea o fiică de 19 ani, însă liderul de la Kremlin a negat acest lucru.

Misterul din jurul Alinei Kabaeva

Putin a fost mereu legat de Alina Kabaeva. Președintele rus nu a confirmat niciodată această relație. Fostă gimnastă, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, Kabaieva nu a mai fost văzută din 2018.

La acea vreme, s-a spus că ar fi gravidă în două luni cu președintele rus. Mai apoi, au apărut zvonuri conform cărora a adus pe lume doi băieței gemeni, la o clinică din Moscova.

O sursă de la Kremlin a dezvăluit pentru The Sun: ”Putin este foarte strict când vine vorba de viața privată. El își ascunde cele două fiice adulte sub identități false de ani de zile. Chiar și acum, deși vorbește despre ele, nu le spune niciodată numele. Dacă Alina i-a născut doi gemeni, dispariția ei este una dintre cele mai bune dovezi că s-a întâmplat asta. El este obsedat când vine vorba de securitatea familiei”.

Kabaieva participă activ la producerea unor filme și la diverse proiecte culturale, lucrează în fundația sa de caritate și îi ajută pe copiii cu dizabilități. Chiar dacă este implicată în aceste activități, ultimele fotografii oficiale în care a apărut Alina au fost publicate în 2018.