Iubitul Elenei Băsescu, Bogdan Ionescu, a fost numit secretar economic III la Ambasada României la Paris. Biroul de presă al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a precizat, vineri, pentru Mediafax, că Bogdan Ionescu a fost numit secretar economic III la Biroul de promovare comercială şi economică din cadrul Ambasadei României în Franţa. Bogdan Ionescu a fost numit de MECMA în acest post deoarece numirea secretarilor economici ai misiunilor diplomatice
Iubitul Elenei Băsescu, Bogdan Ionescu, a fost numit secretar economic III la Ambasada României la Paris.
Biroul de presă al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a precizat, vineri, pentru Mediafax, că Bogdan Ionescu a fost numit secretar economic III la Biroul de promovare comercială şi economică din cadrul Ambasadei României în Franţa. Bogdan Ionescu a fost numit de MECMA în acest post deoarece numirea secretarilor economici ai misiunilor diplomatice intră în atribuţiile acestui minister.
Bogdan Ionescu a fost numit în urma unui concurs la care acesta a participat în 22 martie, a mai precizat Biroul de presă al MECMA.
Precizarea a fost făcută după ce „Libertatea” a scris că, la nici o lună de la data de 5 martie, când a fost angajat, pe baza unui concurs pe un post aflat vacant, consilier la Direcţia Generală Relaţii Externe din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Bogdan Ionescu a participat la un alt concurs, pentru postul de secretar economic III la Ambasada României la Paris, pe care l-a câştigat, fiind singurul concurent.
Elena Băsescu, fiica şefului statului şi iubita lui Bogdan Ionescu, este europarlamentar PDL.
SURSA: Mediafax