El ar fi zăbovit, cu siguranță, mai mult la cârma Moldovei, dar Mircea cel Bătrân a intrat cu oaste și l-a înlocuit cu fratele său vitreg, care va rămâne în istorie ca Alexandru cel Bun.

De ce Mircea nu-l considera pe Iuga bun ca domnitor al Moldovei?

Nu este prea clar, poate nu-i era un aliat credincios, dar se cunoaște că, la întoarcerea în Țara Românească, eroul Scrisorii a III-a a lui Eminescu l-a luat cu sine.

„Documentele vremii evidenţiază că Mircea Vodă a intrat în Moldova în fruntea unei oştiri, instalându-l, la cârma acesteia, pe Alexandru, iar pe Iuga (ce fusese capturat de învingători) l-a luat „la sine” ca ostatic, ducându-l în Ţara Românească, unde acesta va muri, undeva între 7 ianuarie 1403 (dată la care Alexandru cel Bun nu-l mai pomeneşte printre „sfântrăposaţii domni de mai înainte”) şi anul 1407, când s-a început pomelnicul mănăstirii Bistriţa, în care figurează ca răposat.

Despre Iuga Vodă Ologul se mai ştie că a fost căsătorit şi a avut urmaşi (de vreme ce în actul său, din 28 noiembrie 1399, vorbeşte şi despre „credinţa copiilor mei”), dar numele soţiei şi al acestora au rămas necunoscute.

Cu siguranţă, înmormântarea lui s-a făcut în Ţara Românească, dar locul, în care rămăşiţele sale pământeşti şi-au găsit odihna de veci, nu a fost identificat nici până în present”, aflăm de la istoricul Tiberiu Ciobanu.

Porecla de Ologul apare doar în Letopisețul de la Putna, scris la începutul veacului al XVI-lea din dispoziția lui Ștefan cel Mare, și, cel mai probabil, s-a pricopsit cu ea pentru că era beteag de vreun picior.

Iuga a fost confundat multă vreme de istorici cu Iurie „Iuga” Koriatovici, cneazul Podoliei, care ar fi fost chemat, pe la 1377, de o grupare boierească care nu-l mai avea la suflet pe voievodul Petru I Mușat să preia domnia Moldovei.

Un ghinion teribil s-a abătut și asupra lui Iurie.

Acesta a fost otrăvit chiar de cei care-l invitaseră în Moldova.

Neputând să înghită un asemenea afront, lituanienii au năvălit peste moldoveni, hotărâți să le scoată pentru totdeauna din cap că pot otrăvi pe cine vor și când poftesc.

Numai că, loviți de ghinioane care se țineau lanț, lituanienii au luat pe coajă de la ai noștri.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric