Iulia Albu se opune standardelor de frumusețe: „Mi se pare nociv”

Iulia Albu a spus, recent, că se opune standardelor de frumusețe impuse de revistele pentru femei, anumite emisiuni TV și de persoanele influente în mediul online deoarece sunt nocive pentru sănătatea femeilor din lumea întreagă. Vedeta le-a sfătuit pe domnișoarele și doamnele din România să renunțe să încerce să se încadreze în standardele de frumusețe pentru că nu este sănătos și pentru că nu le va aduce fericirea.

,,Mi se pare nociv ca fetele să citească în revistă și să vadă la televizor că trebuie să aibă o anumită greutate sau să arate într-un anumit fel pentru a fi în linie cu celelalte persoane sau pentru a obține lucrurile mai ușor în viață. În primul rând că nimic nu arată mai rău decât un cearșaf într-o culoare incertă.

Niciodată nu veți arăta mai bine dacă vă ascundeți formele sau dacă vă camuflați într-o nuanță nefericită și nici nu înțeleg de ce ar face cineva asta. Corpul femeii trebuie sărbătorit în toate formele lui, iar orice femeie care este înarmată, cu ghilimelele de rigoare, cu un zâmbet poate fura câte inimi dorește ea. Ar fi plictisitor să arătăm toți la fel și ar fi îngrozitor să purtăm aceleași haine”, a spus, miercuri după-amiază, Iulia Albu.

Iulia Albu a fost complexată ani de zile pentru că se considera prea slabă

Iulia Albu a recunoscut, totodată, că și ea s-a luptat ani de zile cu standardele de frumusețe. Vedeta s-a simțit complexată și a fost frustrată ani de zile pentru că se considera prea slabă, apoi, cu timpul, a învățat să își iubească corpul. De aceea, de ani de zile, Iulia Albu nu se cântărește și nici nu se măsoară.

„Cea mai mare parte a vieții mele am fost frustrată de faptul că era mult prea slabă, am renunțat la a mai contoriza foarte strict câte kilograme am sau câte calorii mănânc. Nu am fost niciodată un fan al cifrelor. Nu mă măsor, nu mă cântăresc, nu număr caloriile, nu mă uit în buletin. Sunt atât de multe lucruri care trebuie trăite, încât nu consider relevante aceste preocupări.

Am antrenor cu care merg la sală, am antrenor cu care merg să alerg, respectiv iubitul meu, și am cel mai bun antrenor – pe fiica mea, care are grijă mereu să mă alerge suficient pentru a pierde caloriile în plus. De asemenea, nu sunt adepta regimurilor deoarece, cu excepția situației în care sănătatea îți dictează asta, mi se pare total contraproductiv să vrei să fii mereu altcineva sau altfel decât ești”, a mărturisit vedeta, în cadrul unui interviu acordat pentru VIVA!.