Iulia Motoc a fost aleasă judecător CPI
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a primit cu entuziasm instalarea judecătoarei Iulia Motoc în cadrul Curții Penale Internaționale, în urma alegerilor desfășurate la 4 decembrie 2023.
„Alegerea prof. Iulia Motoc în această funcție, în premieră pentru România, reprezintă un succes al diplomației române și reconfirmă profilul țării noastre de stat profund atașat dreptului internațional și ordinii de drept la nivel internațional, precum și valorilor umanismului sprijinite constant de diplomația română.
Promovarea prof. Iulia Motoc pentru o funcție de judecător la Curtea Penală Internațională și alegerea sa în această funcție fac parte din demersurile active ale României de susținere a Curții Penale Internaționale, instanță unică prin mandatul său de sancționare, în condițiile Statutului de la Roma, a celor care săvârșesc crime împotriva umanității, crime de război, genocid sau crime de agresiune”, potrivit unui comunicat de presă.
MAE exprimă încrederea că vasta experiență a profesorului Iulia Motoc va contribui la consolidarea profesionalismului și eticii în cadrul CPI.
MAE spune că instalarea Iuliei Motoc va fortifica actul de justiție la nivel internațional.
Și Bogdan Aurescu a fost ales la CIJ
De asemenea, consilierul prezidențial Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe, a fost ales în funcția de judecător la Curtea Internațională de Justiție în data de 9 noiembrie.
„Onorat să fiu ales astăzi în calitate de judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU de către Adunarea Generală a ONU cu 117 voturi şi Consiliul de Securitate al ONU cu 9 voturi, fiind primul român care îndeplineşte această funcţie”, scria Aurescu pe platforma X (Twitter).
Curtea Penală Internațională (CPI) reprezintă prima și unică instanță penală internațională permanentă. Această instituție a fost creată în conformitate cu Statutul de la Roma al CPI, adoptat la 17 iulie 1998. Curtea a intrat în vigoare la 1 iulie 2002.
În prezent, 123 de state sunt semnatare ale Statutului CPI. Rolul acestei curți este de a completa jurisdicțiile penale naționale. Are competența de a judeca cele mai grave infracțiuni care afectează întreaga comunitate internațională.
Un moment semnificativ recent a fost atunci când, la 2 martie 2022, România a fost printre statele care au adresat Procurorului CPI o sesizare, solicitând anchetarea crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului comise în contextul conflictului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.