Starul de la Bollywood este foarte atașat de țara și cultura sa, așadar, ministrul Nath a precizat că a vorbit cu actorul indian la telefon și l-a întrebat dacă ar ajuta statul, invitație în urma căreia artistul a fost onorat. Conform unor surse din cadrul Congresului, Salman Khan va deveni ambasadorul brandului pentru turism din Madhya Pradesh. Presa din India scrie că Iulia Vântur va colabora și ea la aceste evenimente, dar nu au specificat ce rol va avea.
Cât despre relația celor doi îndrăgostiți, se zvonește că sunt pregătiți să treacă la un alt nivel. Recent, fosta prezentatoare din România a făcut un anunț impresionant. „Am făcut foarte multe pentru carieră și nu mai am mari aspirații acum, dar mi-ar plăcea să continui să fac lucruri bune. Acum îmi doresc o familie și mi-ar plăcea să-mi fac una”, a spus Iulia într-un interviu pentru India Today.
Vedeta a decis să trăiască în două locuri, India și România, de mult timp, dar până în prezent nu are niciun regret: „Nu, să ştii că n-am regrete, motiv pentru care, după cum vezi, încerc constant lucruri. Mi-am început cariera de prezentator de ştiri, după care am prezentat şi „Dansez pentru tine“, care a fost un show de anvergură, foarte iubit în România, despre talent, dans, poveste. Cineva acolo sus mă iubeşte şi a ştiut unde este locul meu.
Am făcut lucruri care mi-au plăcut şi nu m-am oprit niciodată într-un singur loc. Eu sunt curioasă de fel şi mi-a plăcut să descopăr lucruri noi despre mine. Şi nu puteam face asta decât dacă ieşeam din zona mea de confort”, a dezvăluit Iulia Vântur, scrie Fanatik.ro.