Transporturile rutiere influenţează direct competitivitatea Uniunii Europene (UE), deoarece deţin o pondere de peste 70% din totalul modalităţilor de transport existente pe teritoriul statelor membre, iar Ministerul Transporturilor este împotriva oricăror măsuri protecţioniste luate la nivel naţional, care pot contraveni intereselor comunitare în domeniu, a declarat, vineri, secretarul de stat în MT Iulian Matache, la un eveniment de profil.
”Potrivit Cartei Albe a Transporturilor 2011, transportul european se află la răscruce de drumuri. Vechile provocări rămân de actualitate, în timp ce altele noi îşi fac apariţia. Este nevoie de numeroase eforturi pentru a finaliza piaţa internă a transporturilor, afectată de anumite blocaje. Transporturile rutiere influenţează direct competitivitatea Uniunii Europene (UE), deoarece deţin o pondere de peste 70% din totalul modalităţilor de transport existente pe teritoriul statelor membre. În contextul crizei economice, Franţa, Belgia, dar şi alte state europene, au luat o serie de măsuri protecţioniste, legate de activitatea de cabotaj, salariul minim sau odihna de care trebuie să beneficieze conducătorii auto. Aceste aspecte au generat o serie de îngrijorări din partea transportatorilor din centrul şi estul Europei. Ministerul Transporturilor este împotriva oricăror măsuri protecţioniste luate la nivel naţional, care pot contraveni intereselor comunitare în domeniu”, a afirmat Iulian Matache.
Conform acestuia, relaţia transportatorilor români cu piaţa de transport non-europeană reprezintă o altă preocupare a ministerului pe care îl reprezintă. ”Ministerul Transporturilor este interesat de obţinerea unor condiţii mai bune pentru transportatorii români pe pieţele din afara Uniunii Europene. De asemenea, susţinem îmbunătăţirea cooperării statelor Uniunii Europene în domeniul activităţii de control, însă vrem ca aceste verificări să se facă nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările europene„, a mai spus secretarul de stat.
Conferinţa internaţională 'Provocări şi soluţii pentru a facilita transportul durabil în Europa', organizată de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), a avut loc în contextul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional al Transportatorilor, T-Festival, care are loc la Romexpo, în perioada 8 – 10 mai. ”Pentru Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, ediţia din 2015 a T-Festival reprezintă un moment deosebit din mai multe perspective. Prin organizarea sa în Bucureşti, evenimentul permite participarea mai multor companii naţionale şi internaţionale, dar şi un public vizitator mult mai numeros, pasionat de adrenalină şi inedit. Totodată, sărbătorim 25 de ani de la înfiinţarea UNTRR alături de parteneri, membri şi comunitatea de afaceri în cadrul Galei VIP”, a afirmat secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu. (Sursa: Agerpres)