Potrivit unui comunicat trimis de companie, Coca-Cola a lansat recent un proces de transformare strategică la nivelul întregii companii pentru a crea o structură organizațională mai puternică.

Se construiește o organizație de tip “network, bazată pe puterea de interconectare a echipelor, care combină scalarea la nivel global cu excelența în execuție din fiecare piață.

Noua unitate operațională Europa reunește fostele organizații din Europa de Vest și Europa Centrală și de Est. Aceasta include peste 40 de țări, de la Marea Britanie până la Rusia, și se va afla sub coordonarea directă a lui Nikos Koumettis, în calitate de Președinte The Coca-Cola Company pentru Europa.

 

Ca parte a acestui proces de transformare organizațională, au avut loc o serie de schimbări inclusiv în organizația locală, după cum urmează:

 

În cadrul departamentului de marketing, Miruna Smeureanu devine noul Marketing Area Director East al companiei pentru Europa, după un mandat de patru ani în poziția de Marketing Director al Coca-Cola România. Miruna se alătură astfel echipei centrale de marketing a noii unității operaționale și îi va raporta direct lui Walter Susini, Vice Președinte Marketing în Europa. În noul rol, Miruna va coordona activitățile departamentului pe zona de est, lucrând îndeaproape cu echipele locale de marketing din cele peste 9 țări aflate în regiune.

 

Iuliana Nedelcu preia mandatul de Marketing Director Coca-Cola România

După o experiență de peste 12 ani în cadrul companiei, Iuliana va continua planurile pentru dezvoltarea brandurilor din portofoliul local, într-o colaborare strânsă cu partenerii din Sistemul Coca-Cola și echipa centrală de marketing a noii unități operaționale Europa. Anterior acestui mandat, Iuliana Nedelcu a lucrat ca Marketing Manager pentru divizia de Sparkling Soft Drinks în echipa Coca-Cola România.

 

În departamentul de Public Affairs, Communications & Sustainability, Mihaela Niță va prelua rolul de Public Affairs Manager România, după o experiență de peste 8 ani în companie. În acest rol, Mihaela se va ocupa de gestionarea activităților de advocacy și adaptarea strategiei europene de politici publice ale companiei la nivel local, precum și de coordonarea agendei de sustenabilitate și a proiectelor de implicare în comunitate ale companiei în România. Anterior acestei numiri, Mihaela a deținut poziția de Corporate & Government Affairs Manager pentru Coca-Cola România.

 

În departamentul Commercial, Bosko Popeskov va prelua poziția de Business Operations Manager România, lucrând îndeaproape cu partenerii îmbuteliatori pentru a identifica noi oportunități în materie de portofoliu, canale și clienți, și a le valorifica prin planuri și acțiuni concrete pentru o dezvoltare constantă a business-ului. Anterior acestei numiri, Bosko a deținut poziția de Commercial Strategy Manager în cadrul Coca-Cola România, alăturându-se echipei Coca-Cola în 2019.

 

În ceea ce privește activitatea Coca-Cola România, Paris Nikolopoulos rămâne la conducerea operațiunilor locale din funcția de Country Manager România.  Paris va continua să susțină viziunea globală O companie pentru toți, concentrându-se pe identificarea de noi oportunități de diversificare a portofoliului de produse, dar și pe dezvoltarea profesională a echipei.