Ivan Patzaichin se lansează în ecoturism

Antreprenorul social Ivan Patzaichin pregătește pentru primăvara anului viitor lansarea primei oferte integrate de ecoturism din Delta Dunării, prin intermediul Asociației „Ivan Patzaichin – Mila 23“, și intenționează să facă din lotca pescărească un simbol al Deltei.

„Așa cum gondola este simbolul Veneției, cred cu tărie că lotca poate deveni vedeta Deltei și simbolul turismului lent pe apă. Sper că în 2015 se vor pune bazele unei strategii coerente pentru sportul de masă. Îmi doresc, în mod special, programe de sport accesibile și atrăgătoare pentru copii, care să îi apropie pe aceștia de valorile competiției, ale performanței, sau să constituie pur și simplu un mod plăcut de a se dezvolta și de a își petrece timpul liber“, spune Patzaichin.

Fostul sportive de performanță și-a exprimat așteptările în cadrul proiectului Pro-Gnosis, inițiat de DC Communication. Proiectul, aflat la a doua ediție, este o interpretare într-o cheie modernă a obiceiurilor din Noaptea de Sf. Andrei când, conform tradiției, cerurile se deschid și permit oamenilor să arunce o privire către tainele viitorului.