După mai bine de 50 de ani de la prima apariţie, Originile totalitarismului continuă încă să fie una
dintre cele mai citite (şi citate) cărţi ale secolului XX, o analiză clasică a nazismului şi stalinismului, reeditată acum pentru a marca centenarul naşterii autoarei.

Hannah Arendt (1906 – 1975) a fost unul dintre marii intelectuali publici ai ultimei jumătăţi de secol. Oarecum în ciuda unei cariere universitare extrem de prestigioase (a fost prima femeie care a obţinut un post de profesor titular la Universitatea Princeton, în 1958, la catedra de ştiinţe politice), cartea care a impus-o nu a fost monumentala Originile totalitarismului, apărută iniţial în 1951, ci o adevărată bombă, intitulată Eichmann în Ierusalim. (Această din urmă carte s-a născut din reportajele pe care Arendt, evreică născută în Germania, emigrată în Franţa şi refugiată apoi în SUA, în 1941, le-a scris în 1961 pentru revista The New Yorker, asistând la procesul lui Adolf Eichmann de la Ierusalim.)

Eichmann în Ierusalim – tradusă şi la noi – a produs un şoc prin perspectiva în care Arendt l-a privit pe Eichmann, organizatorul deportărilor evreilor din Europa Centrală şi de Est către lagărele de exterminare. În locul unui ucigaş mânat de fanatism, Arendt a văzut în Eichmann ceva mai banal şi, deopotrivă, mai îngrijorător: un criminal cu o mentalitate de funcţionar, care a trimis la moarte sute de mii de persoane cu eficienţa şi distanţarea unui şef de operaţiuni logistice.
Acest scurt ocol legat de Eichmann în Ierusalim este ilustrativ pentru tipul de analiză practicat de Hannah Arendt, cel mai bine exemplificat în Originile totalitarismului. Cartea ei a rămas în istorie ca prima investigaţie critică, în paralel, a celor două mari sisteme totalitare ale secolului XX.

O ruptură a firului istoriei

Văzute de Arendt, nazismul german şi stalinismul sovietic sunt organizări politice complet noi; dictaturi oricât de brutale, ca ţarismul rus, aveau cel puţin ca justificare o anumită raţionalitate de ordin strategic, precum susţinerea intereselor celor aflaţi la putere şi/sau păstrarea unei anumite stratificări sociale.
Însă, atât nazismul, cât şi stalinismul sunt, din acest punct de vedere, produse politice cu totul inedite, capabile de violenţe la scară industrială în numele unei idei şi nu neapărat al unui lider – dovadă epurările interne practicate chiar şi în cazul unor vechi tovarăşi, precum Ernst Röhm, fostul şef al organizaţiei paramilitare a Partidului Naţional-Socialist, ucis la ordinul lui Hitler în 1934, ca să nu mai vorbim de lungul şir de foşti apropiaţi asasinaţi de Stalin.

Originile totalitarismului a mai lansat şi o distincţie clasică între fascism şi nazism, astăzi practic unanim acceptată.Puţine cărţi au avut o influenţă atât de covârşitoare. Într-o formă sau alta, mai toţi cei care au scris despre sistemele totalitare, de la Alain Besançon la François Furet sau Martin Malia, se referă la ea. Chiar şi numai pentru cât de frumos scrie merită s-o citeşti pe Hannah Arendt. 
Editura Humanitas 644 pagini PREŢ: 65 lei

Best seller

21-1143-38_imparatulmustelor_mb.jpg

Împăratul muştelor e cartea cea mai cunoscută a lui William Golding, romancier britanic laureat cu premiului Nobel pentru literatură în 1983. Intuiţia lui Golding a transformat cartea într-un bestseller: copiii pot fi criminali, iar lumea lor e departe de a fi inocentă.
Editura Humanitas 236 paginiPREŢ: 22 lei

21-1144-38_rolingstones_mb.jpg

Criticul de muzică Ioan Big a publicat o formidabilă (ca dimensiuni) istorie completă a Rolling Stones, detaliată pe ani, din 1960 până azi. Un deliciu pentru fanii lui Mick Jagger & comp., tocmai bună de citit în timp de asculţi Sympathy for the Devil.
Editura RAO 514 pagini PREŢ: 59,99 lei

21-1142-38_dincolodelimite_mb.jpg

Dincolo de limite cuprinde o serie de articole ale lui Salman Rushdie despre (dar nu numai) perioada în care a trăit sub ameninţarea condamnării la moarte de către ayatollahul Khomeini. Dar nu rataţi splendidul eseu despre Alice în Ţara Minunilor!
Editura Polirom 432 pagini PREŢ:  26,9 lei