Izvorul Tămăduirii își are originea într-un miracol din secolul al V-lea, când Maica Domnului i-a arătat viitorului împărat Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare în apropiere de Constantinopol, loc care a devenit ulterior un centru important de pelerinaj.

Credincioșii ortodocși celebrează Izvorul Tămăduirii

Una dintre cele mai semnificative tradiții ale acestei zile este sfințirea apei, cunoscută sub denumirea de aghiasma mică. Apa sfințită în această zi este considerată tămăduitoare și binecuvântată, simbolizând harul divin revărsat asupra celor care o primesc cu credință. Credincioșii consumă aghiasma dimineața, pe nemâncate, alături de o rugăciune, iar aceasta poate fi păstrată acasă în sticluțe speciale pentru întrebuințări multiple.

Utilizările aghiasmei mici includ vindecarea bolilor, întărirea trupului și a sufletului, stropirea locuinței, a animalelor și grădinii pentru protecție și belșug, binecuvântarea începuturilor importante, cum ar fi drumurile sau examenele, dar și pentru rugăciuni care aduc pace sufletească și liniște în familie.

Tradițiile legate de această zi diferă de la o regiune la alta a țării

Tradițiile legate de această zi diferă de la o regiune la alta a țării. În Maramureș și Bucovina, oamenii aduc la biserică vase pentru a păstra apa sfințită pe tot parcursul anului. În Muntenia, preoții stropesc ogoarele și casele pentru a alunga duhurile rele și pentru a asigura recolte bogate. În Transilvania, credincioșii participă la pelerinaje organizate către izvoarele sfinte, iar în Oltenia și sudul Moldovei, aghiasma este folosită pentru a proteja animalele și gospodăriile.

Izvorul Tămăduirii este o zi cu o profundă încărcătură spirituală, în care tradițiile se împletesc cu credința și speranța, oferind credincioșilor nu doar un prilej de rugăciune și binecuvântare, ci și o reafirmare a legăturii continue dintre om și divinitate. Această sărbătoare rămâne o mărturie vie a continuității valorilor creștine în comunitățile ortodoxe românești.

Credincioșii de pretutindeni rostesc o rugăciune care aduce iertarea de păcate

În această zi, credincioșii de pretutindeni rostesc o rugăciune care aduce vindecarea grabnică și iertarea de păcate:

„Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Mărie, izvor al dumnezeieștii tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruita a cres­tinilor, mijlocitoare statornică către făcătorul, na­dejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la ține, îți cer dumnezeiască ta înțelegere. Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos. Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, apa­ratoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, că Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostiva asculți cererile noastre.

În aceste zile viclene, când, după cum profetul David zicea, cel cuvios pe pământ nu mai este și tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, căci până la unul cu toții s-au sfârșit; când a fugit dragostea celor mulți, pentru că s-a înmulțit faradele­gea, credința s-a micșorat și după cuvântul de-Dumnezeu-propovaduitorului Pavel, gură lui Hristos, oa­menii au devenit – unii mai mult, iar alții mai puțin – iubitori de șine, iubitori de argint, înșelători, trufași, hulitori, nemulțumitori, neștiutori, neînfrânați, neiu­bitori de bine, trădători, iubitori de plăcere, având doar chip de evlavie și nu și lucrare a acesteia; deci în această stare de plâns a oamenilor din această ge­neratie vicleană și păcătoasă, a găsit prilej potrivit in­cepatorul întunericului, adâncul urâciunii, șarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul și prearaul diavol că să-și arunce toate puterile lui, toate oștile lui, toți slujitorii lui văzuți și nevăzuți asupra Bisericii Orto­doxe, asupra preacuratei și nenuntitei mirese a lui Hristos, că fiarele cele sălbatice urlând și că lupii cei sălbatici apucând și sfâșiind și împrăștiind oile.

Iar cei rânduiți de Domnul pentru a se îngriji și a păzi oile, cu puține excepții, s-au făcut ajutători ai stăpânului întunericului, îngrijindu-se cum să predea tur­ma lupilor celor eretici. Alții, văzându-i pe lupi apu­cand și sfâșiind oile, fiind năimiți, au fugit și au lăsat oile, iar corabia bisericii, din cauza vânturilor celor puternice și a valurilor celor furioase, a multelor razboaie văzute și nevăzute, dinăuntru sau dinafară, este în pericol să se scufunde”.