Jale în magazine. ANPC anunță controale la produsele de sărbători

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) anunță controale în magazine începând cu 16 decembrie. Controalele vizează bunurile şi serviciile specifice sărbătorilor de iarnă, a declarat vineri directorul general al instituţiei, Paul Anghel.

Timp de aproximativ o săptămână înainte de data începerii seriei de controale, ANPC va derula un program de consiliere a operatorilor economici şi a consumatorilor, a mai spus Anghel.

„O dată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, există anumite zone care trebuie controlate: zona produselor şi zona serviciilor. În ceea ce priveşte zona produselor, avem acţiuni în desfăşurare cu privire la jucăriile pe care marea majoritate a părinţilor le cumpără pentru copii pentru Moş Niculae şi pentru Moş Crăciun. În ceea ce priveşte Comandamentul de Iarnă pe piaţa serviciilor, vorbim de zonele de agrement, de servicii turistice, vorbim de zonele de alimentaţie publică şi vorbim de partea de bunuri care se comercializează în târguri, oboare, chiar şi în târgurile şi oboarele care sunt inclusiv în această perioadă, inclusiv în Bucureşti”, a afirmat reprezentantul ANPC.

Directorul ANPC a mai menţionat că perioada de consiliere a agenţilor economici şi a consumatorilor va debuta cel mai probabil luni, 9 decembrie.

„În ceea ce priveşte Comandamentul de Iarnă, acesta are trei componente principale. Prima componentă se referă la consilierea operatorilor economici – va exista un program undeva începând din data de 9 decembrie, comisarii din cadrul comisariatelor judeţene şi regionale vor consilia operatorii economici, le vor da nişte ghiduri pe care le-am elaborat împreună cu Centrul European al Consumatorilor, ghiduri pentru consilierea operatorilor economici şi ghiduri pentru consilierea consumatorilor români şi nu numai români, ci şi pentru consumatorii europeni care vor să vină în România să petreacă sărbătorile de iarnă”, a explicat el.

Anghel a arătat că programele de prevenţie vor avea loc în special în zonele turistice tradiţionale montane.

„Undeva în perioada 9 decembrie până în data de 16 decembrie vor avea loc aceste programe de consiliere, de prevenţie, de supraveghere a pieţei, după care, în data de 16, vor avea loc întâlniri la nivelul comisariatelor judeţene regionale pentru protecţia consumatorului, împreună cu consiliile judeţene, cu consiliile locale, cu UAT-urile, cu primării, cu toţi factorii implicaţi în zonele cu dever mare de turişti şi aglomeraţie mare de turişti în perioada de iarnă, şi aici mă refer la zona Văii Prahovei, probabil o să facem o întâlnire în zona Ploieşti, poate la Sinaia, undeva în zona aceea. Apoi, avem zona Bran – Moeciu, Rucăr, Poiana Braşov, Braşov. Avem o zonă foarte aglomerată – Rânca, cu zona de schi, unde, iarăşi, vom desfăşura un mini-comandament, Bucovina, cu tot ceea ce înseamnă zona limitrofă, unde va fi un aflux mare de consumatori. Nu în ultimul rând, Maramureşul şi zona Cluj-Băile Felix şi celelalte zone limitrofe Oradei. În data de 16 decembrie vor avea loc întâlniri, probabil că echipa de conducere a ANPC va fi prezentă în comandamentele respective şi începând cu data de 16 se va deschide şi seria controalelor în zona bunurilor şi produselor oferite consumatorilor”, a încheiat directorul ANPC.