Statele Unite şi China au „obligaţia” de a-şi gestiona relaţia în mod responsabil, în pofida „dezacordurilor importante” dintre ele, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, care se află într-o vizită istorică la Beijing.

„Ambele naţiuni au obligaţia de a gestiona această relaţie în mod responsabil: să găsească o modalitate de a trăi împreună şi de a împărtăşi prosperitatea globala”, a declarat responsabilul american, după o vizită de patru zile în capitala chineză.

Secretarul Trezoreriei a apreciat că discuţiile purtate la Beijing cu mai mulţi înalţi oficiali guvernamentali, între care premierul Li Qiang, au contribuit la progrese în relaţia dintre China şi Statele Unite, dându-i „baze mai solide”.

„În general, cred că reuniunile mele bilaterale – care au durat în total zece ore pe parcursul a două zile – au fost un pas înainte în eforturile noastre pentru a consolida relaţiile dintre Statele Unite şi China pe baze mai solide”, a spus secretarul american al Trezoreriei.

Statele Unite vor continua să întreprindă „acţiuni direcţionate” pentru a-şi menţine securitatea naţională, dar aceste restricţii comerciale nu servesc la „obţinerea unui avantaj economic” faţă de China, a dat asigurări Janet Yellen.

„Este important de menţionat că aceste acţiuni sunt motivate de simple consideraţii de securitate naţională. Nu le folosim pentru a obţine un avantaj economic”, a explicat responsabilul american.

Această vizită, prima efectuată de Janet Yellen de la preluarea mandatului în 2021, survine la câteva săptămâni după cea a secretarului de stat Antony Blinken şi marchează dorinţa administraţiei Biden de a stabiliza relaţiile bilaterale tensionate, notează AFP.