Japonezii au realizat prototipul unui tren care se deplasează cu 500 km/h

Japonezii, celebri pentru contribuţia la dezvoltarea trenurilor de mare viteză, au prezentat recent publicului primul prototip dintr-o viitoare generaţie de trenuri maglev (cu levitaţie magnetică) care va deveni operaţional din 2027, pe una dintre cele mai aglomerate trasee ale ţării, între Tokyo şi staţia Nagoya. Distanţa de aproximativ 250 de kilometri dintre cele două oraşe va fi parcursă în 40 de minute cu viteza de 500 de km/h. Serviciul va fi extins la Osaka până în 2045, The Asahi Shimbun.

Proiectat de Central Japan Railway Co. (JR Tokai), noul tren maglev va transporta 1000 de pasageri în 12 vagoane. Prototipul a fost prezentat presei săptămâna trecută. Potrivit Kyodo, producătorul susţine că noul model oferă un mai mare confort pentru pasageri şi au fost extinse spaţiile pentru bagaje.

Trenurile maglev nu au nevoie de cale ferată în sensul obişnuit al cuvântului. Graţie repulsiei magnetice, trenul atârnă de fapt deasupra şinelor şi îşi dezvoltă viteza cu ajutorul câmpului magnetic.

‘Trenul plutitor’, scrie despre această inovaţie The Telegraph, adăugând că este vorba de tehnologia perfecţionată a expresului japonez Shinkansen. Astfel de trenuri şi infrastructura aferentă au fost concepute în Japonia încă în anul 1964, acesta fiind considerat mijlocul de transport cu cea mai mare viteză din lume. Maglev are însă o viteză mult mai mare decât Shinkansen. Astfel, acelaşi traseu pe care Shinkansen îl parcurge în 90 de minute, un ‘maglev’ îl va parcurge doar în 40 de minute. În plus, noul tip de tren poluează chiar şi mai puţin decât avioanele, fiind deja considerat transportul viitorului.
Sursa: Agerpres