Municipalitatea Tokyo a anunţat luni lansarea unei acţiuni de măsurare a radioactivităţii produselor alimentare comercializate în supermarketuri şi în alte magazine de profil, pentru a risipi preocupările populaţiei legate de contaminare, ca urmare a accidentului nuclear de la Fukushima, în primăvara acestui an.
"Au fost efectuate deja controale asupra produselor agricole la locul de producţie, conform reglementările interne" în vigoare, menţionează un comunicat al administraţiei locale, care conduce procesul de verificare a alimentelor provenind din împrejurimile capitalei nipone.
Acest nou control asupra produselor alimentare are darul de a-i linişti pe locuitorii capitalei nipone, accentul fiind pus asupra alimentelor care se consumă zilnic sau destinate copiilor, a explicat sursa citată.
Sunt efectuate verificări la legume, peşte, fructe de mare, carne, ouă, alge şi alimente preparate sau derivate.
Controlul va începe marţi, va include câteva sute de produse iar rezultatele vor fi anunţate săptămânal.
Municipalitatea s-a angajat să informeze dacă există produse prezentând un nivel de radioactivitate peste limitele legale.
După accidentul nuclear de la Fukushima, provocat de cutremurul urmat de tsunami de la 11 martie, numeroşi japonezi, în special părinţi, au exprimat temeri legate de eventuala contaminare radioactivă a hranei.
Sursa: Agerpres