Japonia doreşte să reducă rapid importurile sale de petrol din Iran pentru a sprijini astfel sancţiunile adoptate de SUA împotriva acestei ţări, a declarat ministrul japonez de Finanţe, Jun Azumi, citat de AFP.
Oficialul nipon a precizat că în prezent ponderea petrolului iranian în totalul importurilor de petrol ale Japoniei este de 10%, fiind redusă la jumătate în cursul ultimilor 5 ani. ‘Dorim să luăm cât mai repede măsuri concrete şi planificate pentru a reduce şi mai mult acest procent’, a afirmat el la Tokyo în cursul unei conferinţe de presă cumune cu Secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner. ‘Problema nucleară nu poate fi ignorată. Este motivul pentru care înţelegem perfect acţiunile întreprinse de SUA’, a mai spus ministrul japonez.
Spre deosebire de aliaţii săi, Japonia a menţinut relaţiile comerciale cu Teheranul, fiind complet dependentă de petrolul din Orientul Mijlociu. Ea caută în prezent alternative la petrolul iranian, îndreptându-şi atenţia în mod special către Arabia Saudită, care a devenit deja principalul său furnizor de petrol. Uniunea Europeană şi SUA au decis recent să sporească presiunile asupra Iranului pentru a constrânge această ţară să renunţe la programul său nuclear.
SURSA: Agerpres