Într-un comentariu, agenţia oficială nord-coreeană KCNA face trimitere la un raport publicat luna trecută de Ministerul nipon al Apărării, ce pledează pentru crearea ‘unei largi capacităţi de îndiguire’ în faţa ameninţărilor balistice nord-coreene.
‘Nu este nimic altceva decât o mare glumă din partea Japoniei pentru a justifica faptul că vrea să devină un gigant militar, ceea ce merge dincolo de linia de pericol’, a apreciat KCNA. ‘Afirmaţiile Japoniei sunt prea lipsite de raţiune pentru a-şi justifica obiectivele sinistre’, a adăugat aceeaşi sursă, ce transmite în mod fidel punctele de vedere ale puterii.
Cu o zi înainte de publicarea acestui comentariu, Japonia şi-a dezvăluit pentru prima dată în public viitorul portelicopter cu care îşi va echipa flota, o navă de 248 de metri botezată ‘Izumo’ şi aflată încă în construcţie la Yokohama /la sud de Tokyo/.
Nava, cel mai mare vas militar construit de Tokyo după cel de-al Doilea Război Mondial, va fi operaţională după 2015 şi va avea un cost total de circa 900 de milioane de euro. Odată pusă în serviciu, aceasta va putea transporta nouă elicoptere. În context, marţi, China s-a declarat ‘îngrijorată de expansiunea constantă a echipamentelor militare din Japonia’.
SURSA: Agerpres