Aproximativ 590.000 de persoane au fost evacuate în decurs de trei zile în Japonia, ţară grav afectată de cutremurul de vineri, urmat de tsunami, în timp ce îngrijorarea creşte în legătură cu reactoarele mai multor centrale nucleare, a indicat duminică ONU.
"Circa 380.000 de persoane au fost evacuate din zone afectate de seism şi tsunami şi sunt adăpostite în 2.050 centre de evacuare”, indică Biroul de coordonare pentru afaceri umanitare din cadrul ONU, într-un document citat de AFP.
”Autorităţile au evacuat de asemenea 210.000 alte persoane care trăiesc pe o rază de 20 km în jurul centralei Fukushima”, adaugă Biroul, citând Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).
În timp ce echipe de salvare din întreaga lume, din SUA, Elveţia, Australia, Mexic, au sosit la faţa locului pentru a veni în ajutorul victimelor şi a-i căuta pe cei dispăruţi, ONU semnalează că operaţiunile de salvare „sunt îngreunate de replicile neîncetate, de alertele la tsunami şi de incendii”.
Naţiunile Unite semnalează de asemenea că „numeroase regiuni de-a lungul coastelor de nord-est rămân izolate şi inaccesibile”.
În pofida acestei situaţii, echipele de intervenţie au salvat 3.000 de persoane până în prezent, precizează ONU.
Mii de persoane sunt încă date dispărute după tsunami-ul provocat de seismul cu magnitudinea de 8,9, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), şi 9, potrivit Agenţiei meteorologice nipone, cel mai puternic din istoria ţării, care a făcut probabil peste 10.000 de morţi.
Şapte experţi ai ONU, specializaţi în evaluarea dezastrelor, au sosit la Tokio, pentru a-i ajuta pe colegii lor japonezi în coordonarea acţiunilor echipelor internaţionale de salvare.