Japonia a cerut Statelor Unite să extrădeze doi americani acuzaţi că l-au ajutat pe preşedintele demis al Nissan Motor, Carlos Ghosn, eliberat pe cauţiune, să fugă din ţara asiatică în Liban la sfârşitul lunii decembrie, a relatat vineri presa locală, citată de dpa, conform Agerpres.
Cererea Tokyo se bazează pe un tratat bilateral de extrădare, în contextul în care procurorii au cerut Washingtonului să-l predea pe fostul membru al Beretelor Verzi (forţele armate speciale americane n.r.) Michael Taylor şi pe fiul său Peter Taylor, a relatat Kyodo News.
Cei doi au fost arestaţi în Massachusetts în mai pentru presupusul lor rol în fuga lui Ghosn, care era în aşteptarea procesului în care urma să fie judecat pentru abateri financiare în Japonia.
Autoritățile din SUA au confirmat cererea
„Ne exprimăm aprecierea faţă de autorităţile americane pentru cooperarea lor. Vom face tot ce este mai bun în cooperarea cu ele, astfel încât procedurile de predare să avanseze rapid”, a declarat Biroul Procurorului Public al Districtului Tokyo, potrivit Kyodo.
Ministrul justiţiei Masako Mori a spus în faţa reporterilor că ministerul său va colabora de asemenea cu Washingtonul pentru extrădarea promptă a celor doi.
Autorităţile americane au confirmat cererea Tokyo în documentele prezentate unui tribunal federal din Massachusetts, a declarat Kyodo.
Ghosn, fostul şef al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, a fost acuzat de falsificare de documente financiare pentru a-şi subestima veniturile.
El a negat acuzaţiile şi a spus că a fugit de „nedreptate şi persecuţie” în Japonia.
Libanul nu are tratat de extrădare cu Japonia.