Forţele japoneze vor dispune de acum de 40 de astfel de avioane la baza de la Naha.
Japonia şi China intră cu regularitate în conflict pe tema insulelor nelocuite Senkaku, administrate de către Tokyo, însă revendicate de către Beijing sub denumirea de Daoyu.
Nave chineze, majoritatea ale gărzii de coastă, precum şi avioane se apropie cu regularitate de insule pentru a marca revendicările Beijingului şi a testa reacţia Japoniei.
"Este linia de front chiar a apărării noastre naţionale", a declarat duminică ministrul adjunct al apărării, Kenji Wakamiya, citat de Jiji Press, în cadrul unei ceremonii la baza de la Naha.
Tensiunile dintre Japonia şi China s-au intensificat în septembrie 2012, atunci când Tokyo a naţionalizat unele dintre aceste insule.
Însă de atunci cele două mari puteri economice asiatice au luat măsuri pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile. Cele două ţări au publicat comunicate pe acest subiect înaintea unui summit din 2014 între preşedintele chinez Xi Jinping şi premierul japonez Shinzo Abe.
Japonia, care refuza până atunci să recunoască existenţa unui conflict de suveranitate, a luat act de "diferendele" privind aceste insule disputate şi a spus că vrea să "evite orice incident şi degradarea situaţiei, prin crearea de mecanisme de dialog şi de consultare în caz de criză".
Comunicatul Chinei arăta că cele două părţi "recunosc că există poziţii diferite între ele în privinţa tensiunilor" asupra insulele disputate. Textul Japoniei sublinia că Tokyo şi Beijing "recunosc că au puncte de vedere diferite în privinţa apariţiei situaţiilor tensionate".AGERPRES