Oamenii de știință din Japonia au identificat un virus necunoscut anterior, care poate infecta oamenii. Virusul Yezo se transmite prin mușcăturile de căpușe și provoacă o boală caracterizată prin febră și o reducere a trombocitelor și a leucocitelor din sânge.
Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Universitatea Hokkaido, iar rezultatele au fost publicate în revista Nature Communications.
Un nou virus identificat în Japonia
Cel puțin șapte persoane au fost infectate cu acest nou virus în Japonia din 2014, iar până acum, nu au fost confirmate decese, a declarat Keita Matsuno, virolog la Institutul Internațional pentru Controlul Zoonozelor al Universității Hokkaido.
Cum a fost descoperit virusul
Un bărbat de 41 de ani a fost internat la spital în 2019 cu febră și dureri de picioare, după ce a fost mușcat de un artropod despre care se crede că este o căpușă, în timp ce se plimba într-o pădure locală din Hokkaido. Acesta a fost tratat și externat după două săptămâni, dar testele au arătat că nu a fost infectat cu niciun virus cunoscut purtat de căpușe în regiune. Un al doilea pacient a apărut cu simptome similare după o mușcătură de căpușă în anul următor.
Analiza genetică a virușilor izolați din probele de sânge a celor doi pacienți a găsit un nou tip de ortonairovirus, o clasă de nairovirus, care include agenți patogeni precum virusul febrei hemoragice Crimeea-Congo. Oamenii de știință l-au numit virusul Yezo, după un nume istoric japonez pentru Hokkaido, o insulă mare din nordul țării în care a fost descoperit virusul.
Virusul Yezo, înrudit cu virusul Sulina
Virusul nou este cel mai strâns înrudit cu virusul Sulina și virusul Tamdy, detectate în România și, respectiv, în Uzbekistan.
Ultimul ar fi cauzat febră acută, recent, oamenilor din China.