Guvernul Japoniei a decis vineri impunerea de noi sancţiuni unilaterale faţă de Coreea de Nord, care includ îngheţarea activelor a 19 companii din această ţară, după lansarea ultimei rachete nord-coreene la finalul lunii noiembrie, transmite EFE, citat de Agerpres.
Aceste sancţiuni se adaugă unei liste lungi de măsuri punitive impuse Phenianului de Tokyo, care afectează societăţi din diferite sectoare şi înalţi oficiali ai regimului condus de Kim Jong-Un, precum şi circulaţia cetăţenilor între ambele ţări.
Guvernul nipon a decis să treacă încă 19 societăţi pe lista de entităţi ale căror active vor fi îngheţate, printre care companii financiare, de transport, comercianţi de cărbune şi petrol sau firme axate pe trimiterea lucrătorilor nord-coreeni în străinătate, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Yoshihide Suga.
Astfel, totalul companiilor sau organizaţiilor nord-coreene aflate sub efectul sancţiunilor nipone creşte la 56, în raport cu 62 de persoane care figurează de asemenea pe "lista neagră" a Japoniei.
Multe dintre aceste entităţi şi persoane fac totodată obiectul sancţiunilor Consiliului de Securitate al ONU.
Tokyo a extins sancţiunile sale ca răspuns la "actele continue şi declaraţiile provocatoare ale Nordului" şi la "lipsa de progrese" în rezolvarea problemei cetăţenilor japonezi răpiţi în urmă cu zeci de ani de regimul de la Phenian, a explicat Suga, într-o conferinţă de presă.
Purtătorul de cuvânt a mai subliniat că guvernul nipon a aprobat aceste măsuri în aceeaşi zi în care este prevăzută la New York o reuniune ministerială a Consiliului de Securitate al ONU pentru discutarea situaţiei din peninsula coreeană.